Articole de
Dan DiaconuEditoraliști / Invitați

Analist, autor al blogului Trenduri Economice. Îl găsiți și pe https://www.facebook.com/TrenduriEconomice
⚊ trenduri.blogspot.com

Dan Diaconu: Confruntarea Rusia-Nato nu e o ipoteză, ci o certitudine! CNN a comparat vizita lui Zelenski cu cea a lui Churchill de acum 81 de ani

Fără doar și poate, vizita lui Zelenskyi în SUA a fost un succes absolut. Însă nu din perspectiva la care v-ați gândi citind titlul. Asta chiar dacă oficina de propagandă CNN a comparat vizita piticului circar cu cea a lui Churchill de acum 81 de ani. Sunt câteva chestiuni pe care trebuie să le înțelegem în esența lor.

Dan Diaconu: Două vești. Prima veste e că am intrat în Schengen, nu în cel comercial, ci în cel militar. A doua veste, rușii nu stau degeaba

Am două vești : una proastă și una foarte proastă. Din păcate asta e situația la care s-a ajuns, fie din întâmplare, fie din conspirație. Nu avem încă toate datele necesare identificării ipotezei corecte și, de aceea, trebuie să ne facem întreaga judecată pe tărâmul nisipurilor mișcătoare ale unei fundații slabe.

Foto: reporterpenet.ro

Dan Diaconu: EXPERIMENTUL DOICEȘTI. Reactoarele NuScale sau cum ne transformăm în cobai de dragul șpăgii către americani. „Tehnologie de ultimă generație” a fost și vaccinul de la Pfizer & Moderna, iar acum se moare pe capete de la el

Vă reamintesc că primul reactor (întrucât NuScale intenționează să umple țara cu bombe de acest tip) va fi instalat la Doicești, judeșul Dâmbovița, punând astfel în pericol tot ce mișcă pe o suprafață de aproximativ 50 km. Asta înseamnă

CANALUL BÂSTROE. Aurescu a trădat interesele României pentru cele ale Ucrainei. Rezervația Naturală UNESCO Delta Dunării GRAV AFECTATĂ de decizia IMBECILĂ a Guvernului. MAE a ignorat 10 Convenții internaționale și Protestul Academiei Române

Nu v-ați săturat să tot vedeți cum cei cocoțați la butoane nu fac nimic altceva decât acte de trădare a țării? Iată, din păcate, un nou episod: Canalul Bâstroe. Aurescu Bogdan, cu de la sine putere, și-a dat acordul în numele nostru ca Ucraina să utilizeze Canalul Bâstroe.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
VideoNews

INEDIT: Părintele Justin recită Cântecul Potirului de Nichifor Crainic:

În centrul atenției

moarte subită

1355 de articole

Ultima oră

19:10

15 mai: 186 de ani de la nașterea lui Nicolae Grigorescu, pictorul național al României și al icoanelor de la mănăstirea Agapia. Eroismul și FRUMUSEȚEA ROMÂNIEI din picturile sale

18:03

Decizia care va înfuria Israelul: Un stat european anunță că va recunoaște Palestina până la finalul lunii mai - “Solutia două state este singura cale către pace. Moartea și distrugerea sunt imense și trebuie să înceteze”

16:32

Premierul Slovaciei a fost împușcat - transportat de urgență la spital - FOTO/VIDEO. Robert Fico s-a exprimat adeseori împotriva Ucrainei lui Zelenski și a războiului susținut de NATO și a respins Tratatul OMS și ”Circul Covid”

15:37

Bogdan Tiberiu Iacob: Ciolacu, plesnit peste bot de americani

15:02

În timp ce rușii forțau frontul din Harkov, Blinken cânta la chitară și mânca pizza în Kiev

14:50

O nouă tragedie în fotbalul mondial! Fostul portar al naționalei de fotbal a Argentinei a murit subit la 58 de ani

13:34

Primul portret oficial: Regele Charles III în Infern

12:52

George Simion, alături de Vlad Țepeș, în Piața Victoriei din Timișoara - VIDEO

12:49

Cel mai important specialist oncolog din Japonia: Vaccinurile Covid sunt vinovate de explozia de Turbo-Cancere

12:39

Vladimir Putin a declarat că e de acord cu planul Chinei privind rezolvarea crizei ucrainene

12:06

Mai mulți avocați pro-viață au primit pedepse uriașe pentru că au protestat împotriva unei clinici de avort din Washington. Până la patru ani de închisoare

11:05

15 mai: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei. Sărbătoare mare la Putna! VIDEO / FOTO

10:51

BNR: Datoria externă a României a săltat cu aproape 10% în 2024

10:09

Dovada că Ucraina se află pe buza prăpastiei: Zelenski anulează vizitele în Spania și Portugalia

09:34

Ciolacu: ”Trimiterea sistemului Patriot în Ucraina va deranja foarte mult Moscova”