Articole de
Cronicar

Traducere, Parteneriat, Preluare, Comunicat primit la Redacție sau Corespondență ActiveNews
⚊ www.facebook.com/activenewsro

Critic Arad: Cazul pacientei Ileana Sîrbu, moartă în condiții suspecte pe secția ATI Grădiște și declarată decedată-covid: ÎNREGISTRARE AUDIO cu pacienta cu două zile înainte să moară: "Ia-mă, te rog! Vreau acasă… Nu mai pot!"

„Ia-mă, te rog! Vreau acasă. Nu mai pot!” – ar trebui să fie mesajul la intrarea în clădirea Spitalului Covid din Grădiște, amplasat ca o ironie a sorții cu vedere la cimitir. Cuvintele îi aparțin pacientei Ileana Sîrbu, și reprezintă ultima discuție cât de cât coerentă pe care a avut-o la telefon cu fiica sa.

Foto: Gabriel Țabară FB

Alpinistul român Gabriel Țabără, aflat de două luni pe Everest, a fost găsit fără viață în cortul său. ”Cu siguranță nu este vorba de lipsa de oxigen”, a declarat organizatorul expediției. Cauza morții subite va fi stabilită de autopsie

"Gabriel și șerpașul său au avut o zi normală și au intrat în corturile lor, așa cum fac de obicei alpiniștii. Dar Gabriel nu s-a mai trezit în următoarea dimineață", a declarat Mohan Lamsal, oraginzatorul expediției Makalu Adventure.

Părintele Nicolae Georgescu-Edineț, un Martir al Crucii. Acuzat de legionarism și de regimul carlist și de cel comunist: ”Dacă este vorba ca pentru cruce să curgă sânge, voiesc să fiu cel dintâi care să mi-l dăruiesc cu bucurie” (21 mai)

Având convingeri ferme, lipsite de echivoc, în ceea ce privește destinul națiunii române și misiunea preotului în viața națională, părintele a bulversat timp de decenii viața bisericească, și nu numai, în bine sau mai puțin bine, dar purtat de buna intenție ca românii să nu mai fie un neam amorțit și fără identitate.

Dan Vălceanu, bătaușul PNL-ist care și-a mușcat colegul de nas în Parlament, la masă cu Florin Cîțu și Matei Păun, sponsorul lui Nicușor Dan, la o cârciumă de fițe din Dorobanți. FOTOGRAFIILE ZILEI

Fostul prim-ministru PNL pare să n-aibă nici o problemă pentru că e cercetat penal în odiosul Scandal al Vaccinurilor, sponsorul rusofil al lui Nicușor Dan e și el relaxat iar PNL-istul fost ministru al lui Iohannis care și-a mușcat de nas și a lovit un coleg în Parlament n-are nici el vreo jenă. Dimpotrivă

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
VideoNews

NELU TĂTARU, RACOLATUL DE SECURITATE, DESPRE VACCINAREA OBLIGATORIE A COPIILOR:

În centrul atenției

Alegeri 2024

176 de articole

  1. NATO este cu Cerul Gol în fața Rusiei

  2. Cioacla Pandemiei, Beatrice Mahler, are tupeul incomensurabil de a vorbi într-o sfântă biserică ortodoxă. ACTUALIZARE: N-a mai venit, de frică! - VIDEO

  3. Decesele au explodat în Cipru după lansarea vaccinurilor Covid - STUDIU

  4. Părintele Bogdan Florin Vlaicu, dezbatere cu Monahul Filotheu Bălan: despre semnele vremurilor și interpretarea Apocalipsei, pedepsele pentru cei necredincioși, marele război și venirea Antihristului – VIDEO LIVE

  5. Elon Musk, indignat privind verdictul în cazul lui Trump: “Procesul a fost motivat politic. Cum poate fi condamnat un fost președinte pentru o banalitate? Încrederea publicului în sistemul juridic american a fost grav subminată”

  6. Pomenirea Sf. Justin Martirul și Filosoful și parastasul Mărturisitorului Ioan Ianolide la Mănăstirea Paltin Petru-Vodă pe 1 iunie. Scrisoare inedită, de bun rămas, a mărturisitorului și emisiune emoționantă cu soția sa, Constanța Ianolide - VIDEO

  7. Parteneriat Sporttim: Un fost sportiv al CSȘ1 Timișoara, Daniel Suciu, stins prematur din senin la 31 de ani, în timpul unui antrenament de înot în bazinul “Bega”

  8. Alianța Părinților: Apel către medicii ginecologi de Ziua Copilului

  9. 1 iunie: Sfântul Justin Martirul și Filozoful. Sfinții Mucenici Iust, Iustin, Hariton, Harita fecioara, Evelpist, Ierax, Peon și Valerian, Firm și Tespesie. VIDEO: Troparul, cântat la Paltin - Petru Vodă

  10. Germania s-a răzgândit și va permite Ucrainei să lovească țintele militare din Rusia

Ultima oră

12:17

ONU: ”Viața a devenit apocaliptică în sudul Fâșiei Gaza”

11:26

Un avion F-35 abia ieșit din fabrică s-a prăbușit imediat după decolare - VIDEO

11:10

Călin-Liviu Georgescu desființează conceptul de magazin autonom: La tanti la tejghea e mai simplu. Vreau o bere, poftim o bere!

00:00

1 iunie: Sfântul Justin Martirul și Filozoful. Sfinții Mucenici Iust, Iustin, Hariton, Harita fecioara, Evelpist, Ierax, Peon și Valerian, Firm și Tespesie. VIDEO: Troparul, cântat la Paltin - Petru Vodă

23:17

Pomenirea Sf. Justin Martirul și Filosoful și parastasul Mărturisitorului Ioan Ianolide la Mănăstirea Paltin Petru-Vodă pe 1 iunie. Scrisoare inedită, de bun rămas, a mărturisitorului și emisiune emoționantă cu soția sa, Constanța Ianolide - VIDEO

21:58

Părintele Bogdan Florin Vlaicu, dezbatere cu Monahul Filotheu Bălan: despre semnele vremurilor și interpretarea Apocalipsei, pedepsele pentru cei necredincioși, marele război și venirea Antihristului – VIDEO LIVE

21:31

Alianța Părinților: Apel către medicii ginecologi de Ziua Copilului

20:57

Decesele au explodat în Cipru după lansarea vaccinurilor Covid - STUDIU

20:50

Cioacla Pandemiei, Beatrice Mahler, are tupeul incomensurabil de a vorbi într-o sfântă biserică ortodoxă. ACTUALIZARE: N-a mai venit, de frică! - VIDEO

20:30

Parteneriat Sporttim: Un fost sportiv al CSȘ1 Timișoara, Daniel Suciu, stins prematur din senin la 31 de ani, în timpul unui antrenament de înot în bazinul “Bega”

20:25

NATO este cu Cerul Gol în fața Rusiei

19:10

31 mai: Sf. Mc. Ermie, bătrînul soldat mărturisitor, Sf. Mc. Eusebiu și Haralambie

18:19

Elon Musk, indignat privind verdictul în cazul lui Trump: “Procesul a fost motivat politic. Cum poate fi condamnat un fost președinte pentru o banalitate? Încrederea publicului în sistemul juridic american a fost grav subminată”

17:15

Ministrul italian al Apărării a declarat că un articol din Constituția Italiei interzice ca armele trimise Ucrainei să fie folosite pe teritoriul Rusiei

15:43

Germania s-a răzgândit și va permite Ucrainei să lovească țintele militare din Rusia