Cornel Constantin Ciomâzgă: CAPUL PE TIPSIE DAR ADEVĂRUL NEUCIS
Există morți care încheie o viață și altele care deschid o epocă. Moartea Sfântului Ioan Botezătorul aparține celei de’a doua categorii.
Eseist, publicist și romancier, redactor șef, director, membru fondator și președinte în importante ONG-uri și asociații interne și internaționale, profesor, întemeietor și manager de unități media, al primelor radiouri particulare în anii 90, cunoscut realizator radio - tv, premiat în cadrul a numeroase evenimente culturale.
Iată, laconic, o mică parte din ceea ce se regăsește în vasta biografie a scriitorului Cornel Constantin Ciomâzgă.
Despre el criticul Alex Ștefănescu avea să afirme:
“Ciomâzgă este scriitorul care oferă literaturii române contemporane nu doar o rară operă apologetică, dar mai cu seamă un gen de roman metafizic, despre libertate și responsabilitate, un gen de roman existențial de mare complexitate, cu dimensiune transcendentă și cu personaje atât de bine creionate încât par translate din realitatea imediată. Ciomâzgă este acel romancier, care are harul de a face din ficțiunea sa un autentic brocart literar, așa cum în literatura română a ultimilor o sută de ani nu prea aflăm.”
⚊ www.facebook.com/cornelconstantinciomazga
Există morți care încheie o viață și altele care deschid o epocă. Moartea Sfântului Ioan Botezătorul aparține celei de’a doua categorii.
Popoarele își pot risipi darurile. Conducătorii își pot trăda rostul. Imperiile își pot face planurile. Dar peste geografie, peste istorie și peste toate socotelile oamenilor rămâne Pronia lui Dumnezeu.
Există dimineți în care sufletul se trezește mai greu decât trupul.Deschizi ochii, lumina intră prin aceeași fereastră, lucrurile sunt, aparent, toate la locul lor și, cu toate acestea, ceva parcă s’a schimbat.
Injustiția circulației, toleranța ucigașilor asfaltului, inegalitatea rutieră în fața legii, toate aceste grave anomalii sunt, vai, de prea multă vreme, o tăcută complicitate generală la un haos pseudo legitim generator de moarte.
România își poate pierde suveranitatea nu printr’un război, ci printr’o strategie vicleană, hectar cu hectar.
E vară. E caniculă. Și, odată cu temperaturile, dispar parcă și ultimele straturi de pânză dintre trup și ochiul celuilalt. Pe străzile marilor orașe întâlnești astăzi ținute care, cu numai câteva decenii în urmă, ar fi fost greu de imaginat în afara unei plaje. Uneori paradoxul devine aproape comic: sunt femei care par mai îmbrăcate în costumul de baie
„Eu nu mi’am pierdut credința. În ea m’am născut și am trăit, în ea vreau să mor.”
( mărturie atribuită Sfântului Constantin Brâncoveanu în tradiția martiriului său )
Există în calendarul creștin o zi în care Biserica vorbește despre moarte fără să lase moartea să aibă ultimul cuvânt.
„Apele transfrontaliere vor fi utilizate într’un mod rezonabil și echitabil, ținând seama în mod special de caracterul lor transfrontalier.”
„Cel ce arată cunoașterea întrupată în faptă și fapta însuflețită de cunoaștere a aflat adevărata cale a lucrării dumnezeiești.” (Sfântul Maxim Mărturisitorul)
Dacă pe scena de la UNTOLD ar fi urcat părintele Constantin Galeriu sau părintele Arsenie Papacioc, nu știu dacă ar fi fost huiduiți precum s’a afirmat în unele comentarii.
Există o întrebare pe care fiecare om ar trebui să și’o pună măcar o dată în viață:
Pentru prima dată în istoria civilizației, omul încearcă să construiască nu doar un instrument mai puternic decât el, ci unul capabil să participe la activitatea care l’a definit dintotdeauna: gândirea.
România nu duce lipsă atât de bani, cât de încredere. Iar încrederea nu se tipărește. Ea se naște în conștiința oamenilor și se desăvârșește prin nădejdea în Dumnezeu.
Astăzi, Biserica nu prăznuiește doar o minune petrecută cu aproape două mii de ani în urmă pe Muntele Tabor. Astăzi prăznuim o promisiune.
Un avertisment pentru lumea de astăzi, la optsprezece ani de la plecarea lui Aleksandr Soljenițîn.
Există cărți care transmit informații și există cărți care schimbă modul în care înțelegi propria boală. Volumul „Tehnologii avansate în controlul diabetului zaharat”, realizat de un amplu colectiv de medici, cercetători și cadre universitare, face parte din cea de’a doua categorie.
Sexul este pretutindeni. În reclame. În filme. În muzică. În modă. În limbaj. În glume. În industria divertismentului. În rețelele sociale. În telefoanele copiilor noștri. În reclamele la produse alimentare…
Am primit zilele trecute un mesaj care, dincolo de cazul concret la care făcea referire, mi’a stârnit o meditație pe care nu am mai putut s’o alung. Autorul îmi vorbea despre un om prosper, educat, respectabil, care, prin inteligență, perseverență și o conjunctură favorabilă, ajunsese la o stare materială pe care foarte puțini și’o permit.
Motto: „Poporul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.” (Matei 15, 8)
În anul de grație 2000 am realizat, pentru Televiziunea Română, documentarul „SEMNE”, un film de aproximativ douăzeci și cinci de minute dedicat unui preot despre care nimeni din spațiul public nu vorbea atunci: Părintele Ilie Lăcătușu. ActiveNews are deosebita onoare și bucurie să publice în premieră online exclusivă, după 26 de ani,
Există popoare care își ridică monumente eroilor. Altele își păstrează cu sfințenie arhivele, muzeele și marile opere de artă. Noi înșine ne străduim să conservăm cetăți, biserici, manuscrise și vestigii, pentru că știm că fără trecut un popor își pierde identitatea. Și totuși, în mijlocul acestei preocupări pentru memoria istoriei, se petrece una dintre cele
După publicarea celor două episoade privind poluarea electromagnetică (AICI și AICI) am fost întrebat de mulți ce se poate face, având în vedere că trăim în mijlocul acestui real bombardament de unde electromagnetice.
Am fost întrebat în multe rânduri ce vreau să spun atunci când zic că mă încred cu totul în Pronia Divină? Înțeleg că mă încred în grija neîncetată, înțeleaptă și iubitoare prin care Dumnezeu susține, conduce și călăuzește întreaga creație către scopul pentru care a fost făcută.
Motto: „Și, pentru înmulțirea fărădelegii, iubirea multora se va răci. Iar cel ce va răbda până în sfârșit, acela se va mântui.” (Matei 24, 12–13)
Există, în aproape fiecare oraș al lumii, câte un loc pe care ghidurile turistice îl ocolesc. Uneori este un cartier întreg, alteori doar câteva ulițe rămase între clădiri moderne, ca o fotografie uitată dintr’o altă epocă
Ce este de făcut? Să renunțăm la telefoanele mobile? Să închidem internetul? Să fugim din orașe? Să privim fiecare antenă ca pe un dușman? Nicidecum.
Omul contemporan nu este amenințat doar de ceea ce a creat, ci și de viteza cu care a creat, fără să mai aștepte timpul necesar pentru a înțelege urmările.
Cronica unei întoarceri din derivă, într’o lume care vede tot mai limpede consecințele și înțelege tot mai puțin cauzele din care se nasc.
Există înfrângeri care coboară un om și există înfrângeri care îl înalță. Diferența o face locul în care își întoarce privirea după ultimul fluier al vieții.
Există în viața fiecărui om un moment în care nu mai este suficient să trateze durerea. Este obligat să afle boala care o provoacă. Analgezicele pot liniști pentru o vreme suferința, dar nu vindecă răul ascuns. Dimpotrivă, îl lasă să înainteze în tăcere. Tot astfel se întâmplă și cu popoarele.
De fiecare dată când Biserica îi prăznuiește împreună pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, cei mai mulți credincioși se gândesc la doi oameni care au mers întotdeauna pe același drum, au gândit la fel și au vorbit cu un singur glas.
Există o întrebare care îi frământă astăzi pe foarte mulți oameni și pe care o auzim tot mai des rostită cu tristețe: ce s’a întâmplat cu lumea? Cum am ajuns aici? De ce oamenii par mai reci decât altădată, mai grăbiți să judece decât să înțeleagă, mai dispuși să rănească decât să mângâie, mai interesați de câștig decât de adevăr, mai preocupați de
Există sărbători care se așază peste sufletul unui neam asemenea unei lumini blânde de amurg. Nu vin cu larmă, nu cer explicații savante și nici nu provoacă mari controverse. Pur și simplu există. Au coborât prin veacuri odată cu oamenii, cu câmpurile, cu pădurile și cu rugăciunile lor.
În toate epocile au existat oameni care s’au îndoit. Îndoiala nu este o invenție a vremurilor moderne. Ea a însoțit omul încă de la începuturile istoriei sale. S-au îndoit împărați de sfetnicii lor, popoare de conducătorii lor, soți de soțiile lor și chiar ucenici de învățătorii lor.
Despre adevărata zi a plecării lui Eminescu și despre felul în care un neam își păstrează sau își pierde memoria
Există popoare care își măsoară puterea prin armate, prin bogății, prin influență politică sau prin realizări materiale. Și există popoare care, dincolo de toate acestea, au o comoară mai puțin văzută, dar infinit mai prețioasă: sfinții lor.
Există momente în viața unui om, și, egal, în viața unei națiuni, care nu sunt definitorii prin ceea ce s’a întâmplat, ci prin ceea ce, în chip aproape inexplicabil, nu s’a întâmplat.
Puține cuvinte sunt mai folosite și, în același timp, mai golite de sens decât cuvântul „adevăr”. Îl întâlnim mereu pretutindeni. Politicienii îl invocă în discursuri, jurnaliștii îl revendică în numele profesiei, ideologiile îl folosesc ca pe o armă, iar oamenii obișnuiți îl rostesc cu convingerea că îl cunosc.
Există cuvinte pe care le folosim atât de des, încât ajungem să credem că le și înțelegem. Le rostim firesc, le întâlnim în conversații, în cărți, în predici și în rugăciuni, fără să ne mai întrebăm dacă sensul lor profund a rămas același sau dacă nu cumva, încet-încet, l’am înlocuit cu unul mai comod, mai superficial, mai apropiat de mentalitatea vremurilor
CRISTELA GEORGESCU LA ALEX JONES - INTERVIUL TRADUS ÎN ROMÂNĂ
Maria Eftime și dr. Alan Mendoza: Raportul UK DNA–SRI care a deranjat CSM