Exercițiu de imaginație: Dacă Războiul din Ucraina este opera tandemului SUA-Rusia? O opinie de citit la cafea
Dacă toată copilăria ta ai crezut că Tom și Jerry sunt dușmani, s-ar putea să ai dificultăți în a înțelege Războiul din Ucraina.
Cătălin Vușcan este absolvent al Facultății de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai.
Dacă toată copilăria ta ai crezut că Tom și Jerry sunt dușmani, s-ar putea să ai dificultăți în a înțelege Războiul din Ucraina.
Ministrul de externe italian Antonio Tajani și-a reafirmat sâmbătă opoziția față de posibilitatea ca Ucraina să folosească arme italiene pentru a lovi Rusia și a atras atenția cu privire la orice fel de decizie "impulsivă".
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un ”accident” de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eșuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă la mormântul său din Sankt Petersburg.
Țările NATO care au aprobat lovituri cu armele lor pe teritoriul rusesc ar trebui să fie conștiente că echipamentele și echipajele de specialiști militari vor fi distruse nu numai în Ucraina, ci și în orice punct de unde este atacat teritoriul rusesc.
Campania fostului președinte Donald Trump a anunțat vineri că a strâns aproape 53 de milioane de dolari în cele 24 de ore de la condamnarea lui Trump de către un juriu din New York.
Se pare că puțini oameni au fost prezenți miercuri la un miting al lui Joe Biden în Philadelphia, în ciuda faptului că Pennsylvania este un stat important pentru victoria sa.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat atacurile aeriene mortale ale Israelului lângă Rafah, în Fâșia Gaza.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că președintele ucrainean Volodymir Zelenski nu mai are legitimitate după expirarea mandatului său de cinci ani.
Ca răspuns la atacul Hamas din Tel Aviv, armata israeliană a efectuat un atac cu ”muniție precisă și pe baza unor informații corecte” care a ucis cel puțin 35 de palestinieni și au rănit alte zeci de persoane într-o zonă a orașului Rafah
Război Israel - Hamas. Pentru prima dată în ultimele luni, sirenele au sunat iar în orașul Tel Aviv și în centrul țării. Oamenii s-au grăbit către adăposturi, după ce gruparea Hamas a lansat opt rachete din orașul Rafah.
Fostul președinte Donald Trump a făcut campanie joi într-unul dintre cele mai democrate comitate din țară, organizând un miting în sudul Bronxului.
Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că România nu va trimite sistem Patriot Ucrainei, asta până când Armata nu va decide că acest lucru e necesar și CSAT va aproba asta.
Parlamentarii din Camera Reprezentanților au făcut publice miercuri o serie de e-mailuri, înregistrări telefonice și alte documente furnizate de denunțătorii IRS(Agenția de Administrare Fiscală) care, potrivit acestora, arată că fiul președintelui Biden, Hunter Biden, "a mințit în mod repetat Congresul".
Guvernul de la Kiev întreprinde acțiuni provocatoare menite să implice Statele Unite și alți membri NATO într-o coliziune frontală cu Rusia, a declarat ambasadorul rus în SUA, Anatoli Antonov, conform TASS.
Scriitorul și președintele partidului ALDE, Varujan Vosganian, a anunțat că va candida pentru postul de președinte al Uniunii Scriitorilor din România.
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, susține că în sondajele făcute în această campanie sunt doar poze de momente, dar ea își dorește ca bucureștenii să-și exprime nemulțumirea evidentă față de mandatul lui Nicușor Dan.
După ce ani la rând au traumatizat și mutilat sufletește 7 copii, violatorii din Mehedinți vor în libertate. Plătiți să îi protejeze pe minori, cei doi bărbați de 53 și 56 de ani, prieteni la cataramă, au profitat de faptul că victimele veneau din medii defavorizate.
Procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a făcut plăți ilegale ca să ascundă o aventură amoroasă cu fosta actriță de filme pentru adulți Stormy Daniels, a degenerat pentru scurt timp în haos.
Forțele armate ale țărilor vecine NATO pot intercepta rachetele rusești care sosesc peste teritoriul ucrainean pentru a ajuta Kievul să se protejeze, a declarat președintele Volodymyr Zelensky pentru Reuters.
Vladimir Putin a afirmat, în timpul vizitei sale în Harbin, că Moscova "nu a refuzat niciodată să negocieze", politicienii de la Kiev au fost cei care "s-au retras din procesul de negociere".
Șeful diplomației americane, Antony Blinken, a ținut să-și exprime sprijinul pentru Ucraina cântând piesa lui Neil Young Rockin'in The Free World, marți seară, într-un bar din capitala Ucrainei, dar mulți ucraineni i-au judecat prestația nepotrivită.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a anulat călătoria în Spania și Portugalia "din cauza situației interne grave din Ucraina", anunță CNN Portugalia.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți că a discutat cu președintele Klaus Iohannis pe tema relocării unui sistem de rachete Patriot în Ucraina, subliniind că o decizie pe acest subiect se va lua în urma unei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
Ucrainenii nu mai primesc atât de mulți bani ca în anul 2022-2023. Suma încasată în 2024 este mult mai mică față de anii trecuți, dar cu toate acestea rămâne una semnificativă, ținând cont că au trecut mai bine de doi ani de la începutul războiului.
Fostul consilier principal al lui Boris Johnson, Dominic Cummings (foto), a lansat joi un atac împotriva sprijinului Occidental pentru Ucraina.
După ce Biroul Electoral Central (BEC) a decis respingerea candidaturii pentru Primăria Capitalei a candidatului PNȚMM, Valerian Stan, justițiarul vine cu lămuriri și precizări:
Statele Unite au anunțat vineri un nou pachet de ajutor militar în valoare de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina, în timp ce Kievul se străduiește să oprească avansurile trupelor ruse în regiunea nord-estică Harkov.
Macron și-a reluat ideea trimiterii de trupe NATO pe teritoriul Ucrainei, mai ales că situația de pe front s-a înrăutățit, iar rușii avansează și cuceresc noi localități.
La 22 aprilie 2024, Agenția pentru achiziții militare din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării a încheiat contracte pentru achiziționarea a 4.000 de drone chinezești, dintre care 3.000 de DJI Mavic 3E și 1.000 de sisteme aeriene fără pilot DJI Mavic 3T.
Fostul președinte Trump a câștigat alegerile primare ale Partidului Republican din Pennsylvania. De ce este important: Pennsylvania ar putea decide în cele din urmă alegerile din noiembrie.
Statele Unite au împiedicat joi Națiunile Unite să recunoască un stat palestinian, exercitând-și dreptului de veto în Consiliul de Securitate pentru a refuza Autorității Palestiniene calitatea de membru cu drepturi depline la ONU.
Israelul a desfășurat o operațiune în Iran în noaptea de joi spre vineri. Iranienii au folosit bateria antiaeriană și au suspendat mai multe zboruri. Explozii au fost auzite în apropierea aeroportului din orașul Isfahan din centrul Iranului.
În urma întâlnirilor cu miniștrii de externe ai Germaniei și Marii Britanii, premierul Benjamin Netanyahu a promis, în cadrul ședinței de cabinet de miercuri, că Israelul va lua propriile decizii.
Ministrul britanic de externe, David Cameron, spune că este clar că Israelul a luat decizia de a răspunde atacului iranian cu drone și rachete balistice.
Israelul a amenințat astăzi cu atacuri aeriene asupra Iranului, ca represalii la atacul fulger de 350 de rachete, pe fondul temerilor că acest conflict se va transforma într-un război total în Orientul Mijlociu.
"Nici regiunea, nici lumea nu-și pot permite mai mult război", a declarat duminică secretarul general al ONU, Antonio Guterres, lansând un apel la "reținere maximă" în cadrul Consiliului de Securitate reunit după atacul Iranului.
Statele Unite au anunțat joi că restrâng mișcările personalului său diplomatic în Israel din motive de securitate, pe fondul temerilor de represalii iraniene la atacul Israelului în Siria.
Ministerul rus de Externe a transmis cetățenilor săi să evite călătoriile către Orientul Mijlociu, în special Israel, Liban și teritoriile palestiniene.
Forțele navale franceze își mută antrenamentele de la concentrarea pe operațiuni de patrulare la pregătirea pentru război împotriva inamicilor care vor "să ne distrugă", a declarat contraamiralul Jacques Mallard.
Compania aeriană germană Lufthansa a anunțat miercuri că a suspendat zborurile către Teheran din cauza situației din Orientul Mijlociu, care este în alertă după atacul aerian israelian asupra ambasadei Iranului din Siria.
Ilie Bădescu despre Nichifor Crainic, publicat de Academia Română:
Bill Gates vrea să întunece Soarele și Lumea. ”Fake News” din 2019: