Articole de
Anca I. ApostolEditoraliști / Invitați

Anca Iuliana Apostol este colaboratoare benevolă a ActiveNews.

”Îl rog fierbinte pe Dumnezeu să aibă grijă de România!”. Marele actor Radu Beligan s-a născut la 14 decembrie 1918, ”odată cu România Mare” și de Sf. Mc. Filimon, ocrotitorul artiștilor, și a plecat la Domnul pe 20 iulie 2016, de Sf. Ilie. VIDEO-POVESTE

Radu Beligan s-a născut la 14 decembrie 1918, de  Sf. Mc. Filimon, ocrotitorul artiștilor, odată cu România Mare, după cum îi plăcea să afirme. Inclus în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai longeviv actor aflat în activitate pe scena unui teatru, el a plecat la Domnul pe 20 iulie, de Sfântul Ilie.

SĂ NU UITĂM! Noaptea Neagră: 12 iunie 1941. 85 de ani de la primul val al deportărilor staliniste din Basarabia și nordul Bucovinei. Preoți, profesori, învățători, primari, jandarmi sau chiar și poștași, au devenit MARTIRI AI ROMÂNIEI

Pe lista represaliilor au fost incluși preoți, primari, lucrători ai judecătoriilor, jandarmi, poștași cât și țărani mai înstăriți. Au fost împărțiți în două categorii: cei deportați pentru cinci ani și cei deportați pentru 20 de ani. Cei incluși în a doua

Misterul morții ”celui mai iubit dintre pământeni” continuă. Fratele lui MARIN PREDA: A FOST OMORÂT! Cezar Ivănescu: PE 16 MAI 1980 MIRCEA DINESCU A FOST COMPLICE LA MOARTEA LUI PREDA. Cum a fost audiat scriitorul de KGB după romanul DELIRUL

Pe 16 mai 1980, Marin Preda (58 de ani) era descoperit fără suflare pe patul camerei sale de la Casa de creație a scriitorilor de la Mogoșoaia. Mai mulți apropiați ai scriitorului au considerat că moartea lui Preda este cel puțin suspectă.

Viața jertfitoare a frumoasei ”teroriste” Justina Constantinescu, soția preotului-martir Ioan executat la Jilava, susținătoarea Haiducilor Muscelului, mama ”teroristei” Iuliana Preduț și bunica Justinei Libertatea, născută în închisoare (+17 Aprilie 1983)

„Inculpata Constantinescu Justina a găzduit pe membrii fugari ai bandei teroriste și a ținut legătura cu o serie de membri care sprijineau pe teroriști.” Torturată în cursul anchetelor de la Securitatea din Pitești, de către torționari

25 februarie 1866: Ziua în care poetul Mihai Eminescu a debutat în revista FAMILIA. Poezia ”De-aș avea” e prima scriere eminesciană găzduită în paginile publicației scriitorului Iosif Vulcan, ce îl avea pe copertă pe marele mecena Emanoil Gojdu

La 25 februarie / 9 martie 1866 are loc debutul literar al poetului, prozatorului și jurnalistului român Mihai Eminescu (Mihail Eminovici) în revista Familia, cu poezia „De-aș avea”. Iosif Vulcan, directorul revistei

Foto: Mărturisitorii.ro

20 august: 53 de ani de la trecerea la cele veșnice a academicianului Nichifor Crainic, unul dintre cei mai mari poeți și gânditori NAȚIONALIȘTI ORTODOCȘI. Părintele Justin recită Cântecul Potirului

La 20 august se împlinesc 49 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui Nichifor Crainic, unul dintre cei mai mari poeți și gânditori ortodocși cu crez profund naționalist. Marele teolog Nichifor Crainic, fost deținut politic timp de 15 ani, a fost profesor universitar, academician și ziarist.

Sfântul Gheorghe Pelerinul prăznuit la Mănăstirea Văratec

17 august: Sfântul Gheorghe Lăzăr Pelerinul de la Văratec, românul care a unit prin drumurile sale Ardealul, Moldova, Dobrogea, locurile sfinte și Muntele Athos. Și-a cunoscut ziua trecerii la Domnul și a tămăduit multe trupuri și suflete. FOTO

Sfântul Gheorghe Pelerinul a viețuit în smerenie și osteneală, fiind propovăduitor, prin viață și prin cuvânt, al Evangheliei lui Hristos, pentru care a fost hărăzit de Dumnezeu cu bogat har, prin care a săvârșit minuni și vindecări,

Foto: Dinu Lazăr / Mărturisitorii.ro

10 august: 23 ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Constantin Galeriu, unul din marii stâlpi ai Bisericii Ortodoxe în București. Despre Ortodoxie și Națiune: Sunt unii care vor să ne ignorăm valorile și să le dăm pe sticlele colorate ale altora

Pe 10 august se împlinesc 23 ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Constantin Galeriu. La înmormântarea sa au participat mii de persoane, în frunte cu Patriarhul Teoctist, însuși. Este înhumat la Biserica Sfântul Silvestru din Capitală.

”Creștin” New-Age-ista Diana Șoșoacă înjură ”popimea” și site-ul ActiveNews cu MANDALA Șamanului Serghei Danisin sub cap. Un PREOT ORTODOX vine cu noi detalii legate de HOLISTIC FEST: A fost o manifestare SATANISTĂ!- VIDEO

După ce am prezentat faptul că un preot ortodox a respins participarea la așa-zisul „Festival Holistic” de la Sibiu, acesta fiind chemat la Arhiepiscopie în urma articolului nostru pe această temă, personajul de psiho-politică Diana Șoșoacă s-a dezlănțuit.

Psalții marelui TRONOS și copiii grupului Tronos Junior, premiați de Patriarhul României. VIDEO Trinitas TV: TRONOS JUNIOR - Troparul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Grupul psaltic TRONOS - Canonul Sfântului Ocrotitor al Bucureștilor

Între premiile oferite de Preafericitul Patriarh Daniel s-au numărat și cele oferite Grupului psaltic TRONOS cât și copiilor din Grupul TRONOS JUNIOR, reprezentate de marele protopsalt al Catedralei Patriarhale, Părintele Arhidiacon Mihail Bucă, respectiv de Ionuț Balaban

Foto: Facebook

Răspunsul colaboratoarei ActiveNews la fuga de explicații și acuzele lui Claudiu Târziu, pitit în spatele AUR. CASA CU ROST, fidelă AGENDEI 2030 a ONU și recomandărilor OMS privind practicile YOGA bazate pe MINDFULNESS. FOTO de FAMILIE în LOTUS

„Cei ce practică hipnotismul, yoga, ocultismul, spiritismul, magia albă, magia neagră și orice exerciții transcendentale, ne-creștine, se canonisesc ca și vrăjitorii, fiind opriți de la Sfânta împărtășanie până la 10-20 de ani, ca și ucigașii (vezi Sfîntul Vasile cel Mare, 65,72).” - 

Ilustrație: Sorin-Titus Muncaciu / FB

Dr. Sorin Muncaciu: Actuala Coaliție falimentează firmele românești Sigur și Eficient. Contra Serurilor canceroase: ”Misiunea noastră este să răspândim adevărul, în speranța că oamenii vor ține cont de mesajul nostru pentru a evita alte dezastre”

În cadrul moțiunii de cenzură împotriva ministrului Rafila, Dr. Muncaciu a atras atenția asupra: - strategiei neștiințifice de înțepare; - tăcerea pe tema efectelor adverse; - secretomania din jurul contractelor;

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
VideoNews

CUM AU DEVENIT PATRIOȚII ȘI CRITICII SISTEMULUI ”AGENȚI RUȘI” ȘI ”ANTISEMIȚI” - TUCKER CARLSON VIDEO:

În centrul atenției

anularea alegerilor

652 de articole

  1. Întrebare de 10 puncte pentru organizatorii UNTOLD, Emil Boc, Bogdan Buta și ”organele statului”: Voi cum vă foooteți melodic la Cluj? - VIDEO

  2. ”S-A UITAT”! Liviu Alexa: Patronul UNTOLD Bogdan Buta a abuzat homosexual doi băieți minori de 15 și 16 ani! Detalii ÎNFIORĂTOARE! Un deputat acuză: Bogdan Buta e fiu de ofițer SRI

  3. O tânără mamă cu trei copii a fost descoperită moartă subit, în somn, de fiul ei mai mare. Medicii au încercat să o resusciteze minute în șir pe podeaua camerei după care au declarat decesul

  4. Călin Georgescu, mesaj la 425 de ani de la ridicarea la ceruri a lui Mihai Viteazul Întregitorul: ”La fel ca atunci, și astăzi, aceleași interese imperiale reprezentate acum de globaliștii anticreștini se tem de românii uniți” - O viață avem, și-o cinste!

  5. 9 august: 81 de ani de la atacul nuclear american de la Nagasaki. 74.000 de oameni au murit în explozia inițială

  6. Islanda cere Bruxelles-ului SĂ NU SE IMPLICE în referendumul privind reluarea negocierilor de aderare la UE: Ingerințele externe nu vor fi tolerate

  7. Laurențiu Cosmoiu: Mihai Viteazul, voievodul neamului întregit, își merită loc de vârf în iubirea de neam și țară, pe care Biserica noastră de când există, a binecuvântat-o

  8. Ce spuneau străinii despre Mihai Viteazul. Englezul Edward Barton: Ceea ce n-au realizat așa de mulți împărați sau regi, a realizat cel mai sărac dintre domnitori

  9. Paul Gabriel Andrei: Rapperul Guess Who, prins în 2024 în toaleta VIP de la Untold cu un plic cu o substanță albă, a fost spălat de justiție. A concertat bine-mersi în prima zi a festivalului și în 2026

  10. Și-a ucis Sadhguru soția într-un acces de furie? O controversă neelucidată a invitatului UNTOLD

  1. Hackerii și secătuirea apelor vin tot de la Dumnezeu. Ce trebuie să învățăm din asta: ÎNAPOI LA REALITATE! La documente pe hârtie, bani în numerar, cărbune, NORMALITATE. Avertismentul Părintelui Justin

  2. Jurnalistul Paul Gabriel Andrei: Guru Sadgudur la Untold: "Fără oameni, această planetă ar fi fantastică!" - VIDEO cu show-ul oferit chiar de sărbătoarea creștină Schimbarea la Față

  3. Cine se joacă cu robinetele Dunării? Imagini contradictorii din avalul Dunării: VIDEO cu ape normale, FOTO cu ape secate

  4. 31 iulie 1919: Ziua în care dezaxatul Carol al II-lea renunță la tron pentru Zizi Lambrino

  5. 4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO

  6. De ce NU ne mai ajunge Apa: Inteligența Artificială consumă cantități colosale

  7. 3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german

  8. Cornel Constantin Ciomâzgă: ULTIMA ÎNCERCARE A OMULUI. Când mașinile vor gândi, cine va mai rămâne om?

  9. Claudia Marcu: Unde a dispărut apa din Dunăre? Debitele din Austria s-au ”evaporat” în neant

  10. Cornel Constantin Ciomâzgă: CÂND SEXUL A LUAT LOCUL IUBIRII - Sau despre cea mai mare confuzie a lumii moderne

Ultima oră

00:00

Întrebare de 10 puncte pentru organizatorii UNTOLD, Emil Boc, Bogdan Buta și ”organele statului”: Voi cum vă foooteți melodic la Cluj? - VIDEO

23:30

Laurențiu Cosmoiu: Mihai Viteazul, voievodul neamului întregit, își merită loc de vârf în iubirea de neam și țară, pe care Biserica noastră de când există, a binecuvântat-o

23:00

Călin Georgescu, mesaj la 425 de ani de la ridicarea la ceruri a lui Mihai Viteazul Întregitorul: ”La fel ca atunci, și astăzi, aceleași interese imperiale reprezentate acum de globaliștii anticreștini se tem de românii uniți” - O viață avem, și-o cinste!

22:30

9 august: 81 de ani de la atacul nuclear american de la Nagasaki. 74.000 de oameni au murit în explozia inițială

22:00

LA NAȘTEREA LA CERURI A LUI MIHAI VITEAZUL. Părintele Justin Pârvu și Mănăstirile de la Petru Vodă despre Mihai Viteazul Întregitorul: UN SFÂNT! (15 ianuarie 1558 - 9 August 1601)

21:00

Ce spuneau străinii despre Mihai Viteazul. Englezul Edward Barton: Ceea ce n-au realizat așa de mulți împărați sau regi, a realizat cel mai sărac dintre domnitori

20:32

Islanda cere Bruxelles-ului SĂ NU SE IMPLICE în referendumul privind reluarea negocierilor de aderare la UE: Ingerințele externe nu vor fi tolerate

20:18

Cornel Constantin CIOMÂZGĂ: DUMNEZEU ÎNCEPE ACOLO UNDE OMUL SE SFÂRȘEȘTE. Sau slăbiciunea prin care Dumnezeu ne face puternici

19:48

O tânără mamă cu trei copii a fost descoperită moartă subit, în somn, de fiul ei mai mare. Medicii au încercat să o resusciteze minute în șir pe podeaua camerei după care au declarat decesul

19:21

Paul Gabriel Andrei: Rapperul Guess Who, prins în 2024 în toaleta VIP de la Untold cu un plic cu o substanță albă, a fost spălat de justiție. A concertat bine-mersi în prima zi a festivalului și în 2026

18:50

Romania concurează Camerunul - i-a dispărut președintele

18:36

Comandor (rez.) Ștefan Popa: Ultima dată când a venit la noi maica Teodora - Sfânta Elisabeta, pustnica din masivul Rarău-Giumalău, a adus un dar: CRUCEA CARE VINDECĂ CANCERUL. A aparținut unui episcop rus devenit pustnic

18:00

”S-A UITAT”! Liviu Alexa: Patronul UNTOLD Bogdan Buta a abuzat homosexual doi băieți minori de 15 și 16 ani! Detalii ÎNFIORĂTOARE! Un deputat acuză: Bogdan Buta e fiu de ofițer SRI

17:42

După ce Bolojunk a decis concedieri în administrațiile locale, Primăria orașului Târgu-Neamț a găsit soluția: și-a tras purtător de cuvânt VIRTUAL- VIDEO

16:47

Acvila de o tonă și grifonii, din nou pe Palatul Universității, după 82 de ani de absență. Prima etapă din refacerea integrală a frontonului clădirii-monument, distrus de bombardamentele din 1944 - FOTO