Articole de
Anca ApostolEditoraliști / Invitați

Anca Apostol este jurnalistă independentă cu contribuții benevole și la ActiveNews

Icoane: Basilica și Lumina

11 noiembrie: Sfântul Mare Mucenic MINA, ocrotitorul celor păgubiți. Credincioșii se pot închina la moaștele Sfântului Mina în București, Iași și Suceava. Tot astăzi îi sărbătorim pe Sf. Mc. Victor, Vichentie și Ștefaniada și pe Sf. Cuv. Teodor Studitul

S-a născut în apropiere de Memphis, vechea capitală a faraonilor Egiptului. Biserica „Sfântul Mina-Vergu" din București adăpostește o parte din moaștele Sfântului Mare Mucenic Mina. În 1874 au fost aduse moaștele Sfântului Mina și icoana sa făcătoare de minuni.

Foto: Ziarul Lumina

28 octombrie: Sfântul Ierarh Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Teofana Basarab, Sf. Mc. Terentie, soția sa Mucenița Neonila și cei 7 fii ai lor - Ziua Familiei Numeroase. Sf. Mucenic Chiriac, care a descoperit cinstita Cruce, și alți mulți sfinți

Începând din 2020 se instituie și e sărbătorită de ziua de prăznuire a celor 9 sfinți mucenici Ziua Familiei Numeroase, de către parohia ortodoxӑ românӑ „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam, Olanda. De asemenea, a fost avansat și un proiect legislativ în acest sens de către deputatul Matei Dobrovie

2 septembrie: Mucenicul Mamant, Sfântul născut în închisoare care a îmblânzit leii dar nu și prigonitorii anticreștini; Sf. Ierarh Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului

Sfântul Mucenic Mamant s-a născut în închisoare, în zona Paflagonia (Asia Mică). Părinții săi, Theodot și Rufina, au fost întemnițați pentru că nu au lepădat credința în Hristos. Tatăl său a murit înainte ca acesta să se nască, iar mama sa a trecut la cele veșnice după ce l-a născut.

23 august: Sfântul Sfințit Mucenic Irineu, Episcopul de Lugdunum (Lyonului) și Sfântul Sfințit Mucenic Irineu, episcopul Sirmiului, Sfântul Calinic, patriarhul Constantinopolului, Sfântul Mucenic Lup și Sfinții 38 de Mucenici din Tracia

Auzind el de duhovniceasca înțelepciune creștinească, pe care o propovăduia Sfântul Policarp, episcopul Smirnei, a dorit-o mai mult decât toată înțelepciunea cea dinafară, făcându-se ucenic al Sfântului Policarp, iar mai ales al lui Hristos, dându-se cu totul la slujba lui Dumnezeu.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

În centrul atenției

Alegeri 2024

228 de articole

  1. Kate Middleton se confruntă cu efectele negative ale chimioterapiei - și-ar fi pierdut podoaba capilară, ar fi slăbit mult și ar fi extrem de afectată emoțional

  2. Controlul informațiilor și Cenzura: Suntem victimele unei Lovituri de Stat militare !

  3. S-a încheiat numărătoarea la Sectorul 1. Clotilde Armand a pierdut primăria

  4. Analiză alarmantă a Dr. Joseph Mercola: 1 din 3 copii la nivel global au niveluri crescute de plumb în sânge. FDA a cerut retragerea unor mărci populare de piureuri de fructe pentru copii contaminate cu plumb. Soluțiile pentru detoxifiere

  5. Klaus Iohannis, exclus din negocierea funcțiilor de la vârful UE: Numele președintelui român nu apare pe listă

  6. Ion Cristoiu: Uriașa fraudare a alegerilor s-a făcut pentru ca Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă să rămână președinți de partid în continuare

  7. AU VRUT SĂ-I TAIE CAPUL! Crimele din 13-15 Iunie 1990 povestite de martorii lor. AZI - MARȘUL GOLANILOR! Fenomenul Piața Universității și Mineriada expuse de ActiveNews. GALERIE FOTO, DOCUMENTE ale ARMATEI și RECHIZITORIUL

  8. Alegerile europarlamentare pun frână Green Deal-ului: “A fost o greșeală să se interzică motoarele cu combustie internă” – Verzii, în cădere liberă

  9. Argentinienii vor să-l dea jos pe Milei după doar 6 luni de mandat prezidențial. Ciocniri violente între protestatari și forțele de ordine pe străzile din Buenos Aires

  10. Tragedie în showbiz-ul românesc. Anca Molnar, make-up artistul vedetelor, a murit la doar 35 de ani, după o luptă de un an cu o tumoare pe creier

Ultima oră

14:45

G7 va acorda 50 de miliarde de dolari pentru Ucraina din activele înghețate ale Rusiei

13:58

Adrian Onciu: Liderii de sacrificiu din G7 contabilizează pagubele ”propagandei rusești”

12:33

Sorin Roșca Stănescu: Marcel Ciolacu sau succesul cu picioare de lut

12:25

Controlul informațiilor și Cenzura: Suntem victimele unei Lovituri de Stat militare !

12:09

Argentinienii vor să-l dea jos pe Milei după doar 6 luni de mandat prezidențial. Ciocniri violente între protestatari și forțele de ordine pe străzile din Buenos Aires

11:58

Ion Cristoiu: Uriașa fraudare a alegerilor s-a făcut pentru ca Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă să rămână președinți de partid în continuare

11:41

Protestatarii pro-Palestina promit să blocheze Washingtonul la sosirea lui Netanyahu pe 24 iulie

11:25

S-a încheiat numărătoarea la Sectorul 1. Clotilde Armand a pierdut primăria

08:00

AU VRUT SĂ-I TAIE CAPUL! Crimele din 13-15 Iunie 1990 povestite de martorii lor. AZI - MARȘUL GOLANILOR! Fenomenul Piața Universității și Mineriada expuse de ActiveNews. GALERIE FOTO, DOCUMENTE ale ARMATEI și RECHIZITORIUL

01:00

13 iunie: Sfântul Ierarh Trifilie, Episcopul Ciprului, Sfânta Muceniță Achilina, Sfânta Alexandra Schimonahia

00:33

HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT! Se sărbătoresc eroii martiri și se pomenesc cei adormiți întru Domnul. Toate clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase joi în semn de prețuire și recunoștință față de Eroii Neamului

23:29

Kate Middleton se confruntă cu efectele negative ale chimioterapiei - și-ar fi pierdut podoaba capilară, ar fi slăbit mult și ar fi extrem de afectată emoțional

23:10

Pomenirea marelui Duhovnic al Neamului, Justin Pârvu, la 11 ani de la trecerea la Domnul – Interviuri cu maica Justina, stareța mănăstirii Paltin, și cu Arhimandritul Hariton Negrea - VIDEO

22:15

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 au fost deportați din Basarabia și Bucovina de Nord în Siberia peste 35.000 de români

21:16

Analiză alarmantă a Dr. Joseph Mercola: 1 din 3 copii la nivel global au niveluri crescute de plumb în sânge. FDA a cerut retragerea unor mărci populare de piureuri de fructe pentru copii contaminate cu plumb. Soluțiile pentru detoxifiere