@ MIHAI CANTUNIARI
"S-a mai intamplat asa ceva in Romania? Da, s-a intamplat aidoma in 2012 cand aceeasi naimita CCR a invalidat voturile imensei majoritati romanesti, depuse in favoarea demiterii incalificabilului Basescu."
Perfect de acord, DAR situația de acum este mult mai gravă.
FIX aceleași televiziuni (Antena 3 și Antena 1) care au înfierat cu justificabilă și firească mânie erata din 2012 sunt cele care ACUM dansează și micționează, vorba ipocritului Mircea Badea, pe aceeași Constituție și pe aceleași drepturi ale aceluiași popor din aceeași țară în speța alegerilor prezidențiale 2024.
Atât timp cât NIMENI, mai ales din politică, NU le amintește, public, tare și răspicat, de această ipocrizie, acest infect dublu-standard (și în multe alte cazuri) oriunde îi "prinde", televiziuni globaliste precum cele menționate vor continua să toarne otravă (a se citi manipulare și ură nejustificată) în urechile, mințile și inimile telespectatorilor lor. Dacă Gobbels n-ar fi existat, nici Hitler n-ar fi reușit să-și țină poporul în ceață/ignoranță cu privire la faptele regimului lui. Valabil și pentru Stalin si propaganda stalinistă.
Atacați propaganda lor folosind, vorba Latrinei 3 când se prefăcea că luptă cu sistemul, "materialul clientului"/"arhiva Antenei 3", împotriva lor.
Analizați atent fiecare ticăloșie a sistemului globalist din România măcar din 2020 încoace dacă nu din 2015 încoace și căutați un "eveniment" similar (sau poate chiar identic) de până în acel moment și sigur veți găsi unul în care "luptătorii" din presă și politică de atunci sunt TICĂLOȘII și TRĂDĂTORII de acum.
Un mic exemplu care mi-ar veni în minte oricând în legătură cu A3 "versus" Iohannis:
2013, Constanța, incendiu la un club numit parcă Beirut, soldat cu victime tinere.
Băsescu, dictator și ticălos etc cum era el (am votat pentru demiterea lui în 2012, liniștiți-vă), NU a speculat acea tragedie ca să scape de primarul PSD Mazăre care venea într-una la A3 și făcea glume despre Udrea lui Băsescu (citat exact - "Nuți, spaima p_ții") la care Gâdea râdea ca o focă (și, din păcate, și noi, votanții USL, telespectatori ai A3). Deci nici vorbă să dea jos guvernul din cauza incendiului.
30 octombrie 2015, incendiul de la clubul Colectiv din București, o tragedie cu 65 de victime
Iohannis speculează tragedia și dă jos, folosind presă și protestatari, primarul sectorului 5 (care acum nu mi-e drag deloc, provenind din dovedita cloacă trădătoare antenistă/PUSL-Voiculescu) ȘI guvernul Ponta 4, ce mai rămăsise din guvernul USL post-fuziune PNL-PDL!
Nu voi uita ÎN VECI discursul lui Iohannis din 4 noiembrie 2015, după demisia lui Ponta: "Târziu, foarte târziu. Guvernul a demisionat. A fost NEVOIE să moară oameni ca această demisie să se producă!"
Dacă făcea asta Băsescu și nu Iohannis, Antena 3 ar fi chemat poporul la revoluție, fiind clar și pentru ultimul idiot că acel discurs îi dădea de gol atât satisfacția cât și complicitatea: TOT anul 2015 până la incendiul "Colectiv", Iohannis și Alina Gorghiu (co-președinte al Noului PNL alături de Vasile Blaga) răcniseră la Ponta să-și dea demisia că face țara de rușine cu dosarul lui de la DNA. Și, ce să vezi, nu trece anul 2015 că Ponta ajunge să demisioneze până la urmă, dar NU din cauza anchetei DNA pre-Colectiv. Coincidență? Din nou, doar idioții au putut să creadă asta.
Ce a făcut A3 în legătură cu incendiul "Colectiv"? L-a trimis pe un reporter, Chiss, să discute cu protestatarii, aceștia le-au spus că "vor demisia", iar reporterul A3 și Gâdea nu i-au lăsat în pace cu întrebările "Demisia cui? Și mai cine să-și dea demisiat?" până nu au primit răspunsul "Guvernul!" (răspuns precedat de "Primarul!" și "Ministrul Sănătății!"). Apoi aceeași A3 a ignorat complet discursul lui Iohannis și a dat verdictul, prin Gâdea însuși: protestatarii erau poporul (nu milioanele de votanți din 2012 care-l aduseseră pe Ponta la putere cu USL): "Poporul a decis! Guvernul a demisionat!". Nu am avut, nu am și nu voi avea cont de Facebook. Căutați voi pe paginile lor înregistrarea acelei emisiuni de la A3 dacă nu vă amintiți aceste orice-dar-nu-mici detalii...
Singura TV care a difuzat, în RELUARE (și nu doar o dată, în direct) aproape zilnic discursul integral al lui Iohannis post-demisia lui Ponta a fost RomâniaTV, dar asta "curajul" lor a durat doar 2-3 luni din cauza lui Dragnea, Putin sau alte obsesii patologice ale presei pro-UE și pro-NATO, și nicidecum din cauză că TOATE posturile TV sunt cârpele regimului pro-UE și pro-NATO al lui Iohannis, inclusiv ei, RomâniaTV (din 2020 încoace, CiolacuTV).
În fine, cum ar spune "partenerii strategici", dacă mesajul meu e "prea lung și n-ați citit" ("TL;DR"), esențialul este acesta: propaganda mediatico-politică poate fi distrusă cel mai ușor folosind metoda "PRECEDENT vs PREZENT", adică expunând ipocrizia/dublul-standard.
P.S.: Apropo de trădători, de oamenii sistemului globalist: eu, unul, regret că, prin votul meu pentru demiterea lui Băsescu la referendumul din 2012 am contribuit, fără să vreau, la condamnarea cu executare în 2019 a lui Liviu Dragnea (o pedeapsă cu suspendare pentru că a chemat oamenii la vot, în numele PSD-Ponta din USL + o pedeapsă cu suspendare pentru 2 angajări fictive = 1 pedeapsă cu executare). Ce s-a ales de România după 2019 vedeți cu toții. Cine a scăpat neatins de vreun dosar pentru "fapta" de a chema lumea la vot în 2012 împotriva lui Băsescu? Ponta (șeful PSD, co-președinte USL), Antonescu (șeful PNL, co-președinte USL), Eduard Helvig (omologul lui Dragnea din PNL care s-a ocupat de aceeași campanie de chemare a oamenilor la vot, dar în numele PNL) și TOATĂ Antena 3 (+Antena 1 etc).
Vedeți parcursul politico-profesional/mediatic al celor amintiți mai sus și NU puteți să-mi spuneți că Dragnea, fix cel care a fost băgat în pușcărie, "este cu sistemul". Pur și simplu mi se face greață când vreo TV vorbește despre sistem și abuzurile comise de sistem (și comentează în sensul ăsta despre Liviu Dragnea) cu invitați/colegi precum Ponta, Antonescu, Helvig, Gâdea, Tudor, Badea etc.
Scuze, din nou am scris prea mult. Mizeria comisă ieri de CCR în aplauzele A3, Digi24 etc m-a scos din sărite, cum s-ar zice.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Asta vor de la noi pentru ca populația sa se reducă după cum doresc prin războaie ,înfometare si boli.
Iata-i pe acești nenorociți din România care conduc ca nu au nicio jena vis a vis de Trump. Sint încă îngenunchiați de bestia de la UE. URsula van der ...spume. Nici azi nu este judecat Citzu si Plăvanul care ar trebui arestați pentru dozele cumparate cu zecile de milioane de vaxxnuri. Trădătorii își arătau planul diabolic încă din 89 cind nea NIcu era executat in zi de Crăciun. Puțin peste citiva ani Adrin Severin nepotul Anei Pauker si ginerele lui Saul Bruckner Brucan cedau sudul Basarabiei si nordul Bucovinei Ucrainei. Am cedat patriot-ul fără a fi consultat poporul care este luat de prost de măscărici. LI SE RUPE de tot ce este in jur. Au tot ce le trebuie pentru a ride si a nu le pasa. Poporul roman din păcate a ales sa plece dar picnea afara este amara. De venit înapoi vor găsi corporații si peste 1500 de fabrici distruse . România importa si nu mai produce. Pamintul este in mâinile unor minorități dar toate celelalte de la apa la energie gaze , petrol nu ne mai aprtin. Mincarea o importam. INsa paminturile intra agresiv in proprietatea corporatilor . Mai vreți?
Mulți dintre romani care sint in opoziție cu Călin Georgescu si liderii lor se încadrează perfect in cele scrise de Huxely in 1931. Iată cum Oana Pellea al Carei tata a murit de SIDA si se știe asta ca era homosexual acest Amza Pellea. Ana Blndiana amanta de Păunescu si Gogu Rădulescu a avut tata legionar dar pe care l-a trădat. Doamna scria despre comuniști la greu cu idnemnuri cu gudurare la pulpana partidului comunist .A călătorit peste tot. Iat-o pe scena alături de alte secaturi inclusiv Andreea Marin care nu are nicio morală dar azi trădează si lașitate si prostie . Cred ca "iibi" Brâncoveanu securist dorit i-a dictat...ce sa facă. SI totul pentru sinecuri si vaxxinuri la chiuveta. Mulți vor continua sa plece daca nu se va face dreptate pentru Călin Georgescu . Bravo românilor care l-au ales si sa ne rugam la Dumnezeu sa nu ne întoarcă spatele pentru ca meritam la cité am făcut. Sa ne ierte si sa fie lingă noi.
Doamne ajuta!!!
P.S. ANi de zile nu a pasat nimanui ca românii nu-și știu istoria. Nu știu ce si cum oameni de cultura studenți , martiri au suferit si nu se știe de ei. Se știe de fotbal de altele dar nu de Vasile Voiculescu de VUlcanescu de Tzutzea , Staniloae, Galeriu , Calciu care au înfundat pușcăriile pentru tara. Se simte bine imbecilul de CT POPESCU si unul ca Rebengiuc al cărui socru generalul de securitate MIHUTZ se lauda ca a omorit toți luptătorii anticomuniști din munți. SI este in linia intri alături de alte secaturi pentru a ne spune ca nu facem bine cu Călin Georgescu. SI atunci nu ne meritam soarta pentru ca am ignorat morții pentr patrie? Ba da.
In aceste momente ei lupta cu retelele lor in care au investit resurse URIASE impotriva unui presedinte care si-a prezentat planul sau de intarire a Romaniei, invitandu-i SI pe cei din Diaspora sa se intoarca si sa contribuiasca la aceasta intarire. Pai asta este exact invers a ceea ce vor globaalistii, de aceea retele sorosiste au fost activate si li s-au dat ordine FERME ca acest presedinte sa fie ales.
Dupa cum vedeti, alegerea prin vot nu a functionat, au calcat in picioare votul a mai mult de 3 milioane (suveranistii), asa cum au facut-o si la Referendumul pentru Familie.
Curajosii guralivi s-au muiat brusc, li s-a facut frica, dupa cum a spus nea Jiji Becali.
El cica nu stia ca sistemul acesta sobolanesc este puternic, o afirmatie prosteasca.
Deci, cum ramane ?
mesaj urgent către toți locuitorii din românia
Mesaje primite
David Sorensen
6 dec. 2024, 19:56 (acum 9 ore)
către David
Vă rugăm să răspândiți acest lucru în România!!!
URGENT:
Candidatul anti-globalist la președinția României, Călin Georgescu, a câștigat alegerile primare și se pregătește să câștige alegerile prezidențiale romanești cu o victorie zdrobitoare, pe măsură ce oamenii din România se mobilizează masiv în spatele său
Într-o încercare disperată de a-și menține puterea, actualul regim corupt din România a decis să anuleze alegerile și să-l aresteze pe Călin Georgescu. Casa lui Călin este în prezent înconjurată de poliție, iar el ar putea fi arestat în această seară sau mâine dimineață. Călin este acuzat pe nedrept de ingerință rusească
Cerem de urgență intervenția oricărei persoane cu influență politică, pentru ca națiunea română să fie salvată de această tiranie și democrația să poată fi restabilită
Citiți mai multe informații aici:
https://stopworldcontrol.com/ro/romania-arest/
Vă rugăm să transmiteți acest mesaj tuturor persoanelor cu influență.
David Sorensen
StopWorldControl.com
„21 august 2012
Acum, azi chiar, în Bucureștiul iubit se așteaptă cu inima strânsă rezultatul deliberării Curții Constituționale a României (CCR) asupra referendumului din 29 iulie, când din totalul de 8 milioane 300 și ceva de mii de votanți, peste 7,4 milioane s-au pronunțat răspicat pentru demiterea grobianului Președinte portocaliu cu toată șleahta lui de năimiți. Și am scris “cu inima strânsă”, fiindcă revoltătoarele mânării/mârlănii interne și internaționale la care s-au dedat fățiș în ultimul timp, în scopul intimidării celor peste 7 milioane contestatare, Procuratura, Parchetul, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Român de Informații, ambasada americană etc. etc., mergând până la inimaginabilul furt cu camioanele al sacilor cu buletine de vot de la Biroul Electoral Central, duc la ideea unui oribil aranjament de culise al imoralelor “mari Puteri”, îndeosebi SUA și Germania, grozav de interesate politic și economic în reinstalarea la Cotroceni a hadâmbului chiomb, omul lor împotriva majorității și a țării. În asemenea măsură omul lor și nu al nostru, încât această caricatură vie a unui șef de Stat și-a luat câteva zile de concediu ─ unde credeți? ─ în secuime, singurul loc din România unde nu-l ia nimeni cu huo! Imediat, extremiștii maghiari din Ungaria s-au sesizat, declarând că a venit timpul revizuirii frontierelor!! Cu omul lor la cârma noastră, nici nu e de mirare.
Planul abject al SUA-Germania-UE pare a fi următorul: CCR, organism total aservit politic, foarte ușor manevrabil, se pronunță cu o majoritate de 6 la 3 (numărul total al judecătorilor fiind de 9) pentru invalidarea referendumului, Șpanchiul revine la Cotroceni arătându-și mușchii, dar numai pe o perioadă limitată, fiind prea nepopular până și în ochii străinilor care își permit aici ceea ce n-ar face în ruptul capului în țările lor, după care își dă frumușel demisia ca să rămână cu toate privilegiile pe viață legate de funcția de Președinte, este numit de amici în vreun post oficial important la NATO și capătă imunitate internațională ca să nu fie vreodată deranjat de propriu-i popor nelămurit în dosarul dispariției flotei comerciale. Dacă este așa, ori ba, vom afla chiar azi. Eu mi-am făcut datoria să consemnez aici tensiunea așteptării și a frustrării unui întreg neam înjosit, obidit, mințit de la obraz, care însă pare a-și redescoperi puterea și mândria. Românul nu mai poate fi prostit așa de ușor. Aici întrerup șirul, așteptând rezultatul deliberărilor CCR; în felul acesta, paginile mele devin cronica vie a unui moment de încordare și cumpănă în devenirea părelnicei democrații românești.
………………………………………………………………………………………………
S-a întâmplat cum am prezis, cel puțin la primul punct: Curtea cu Valeți a invalidat referendumul cu scorul previzibil de 6:3, argumentând falacios că nu s-a atins pragul de 50%+1, inexistent în tot restul lumii civilizate, dar impus aici de interesele străine din spatele celor portocalii. S-a procedat, ca de obicei la noi, pervers, declarația Curții agitând morcovul și bâta: recunoaște corectitudinea scrutinului (morcovul), dar îl infirmă prin neîntrunirea cvorumului (bâta). Prezidentul execrat și-a arătat într-adevăr mușchii, dovedind încă o dată, dacă mai era nevoie, că are la degetul mic toate organele de represiune din țara asta, care s-au făcut preș în fața lui până și când era suspendat, și pe care acum le va năpusti contra tuturor acelora care și-au permis să-l conteste. Începutul l-a și făcut, asmuțind la sate (nu la orașe, pentru că aici riscă să se confrunte cu votanți mult mai hotărâți) o hoardă imundă, abuzivă, inumană, de procurori și jandarmi care îi “umflă” pe săteni din case, îi chestionează, îi amenință în legătură cu votul lor, îi pun (culmea fățărniciei) să jure pe Biblie (!), îi târăsc vreo 50-60 km la sediile județene și îi părăsesc apoi colo în drum, conform principiului luminos: “dubele îi saltă și-i duc, nu-i aduc pe oameni înapoi” pe care nu s-au sfiit să-l proclame ritos și care seamănă ca două picături de apă cu procedeele de acum peste 50 de ani, din perioada colectivizării agriculturii. Deci: intimidare, inculcarea fricii, delațiune, abuzuri extreme. Credeți că Biserica întâi-stătătorului Daniel s-a autosesizat și a protestat energic în legătură cu folosirea scandaloasă, sacrilegă, a Cărții Sfinte în procese electorale? Dar naivi mai sunteți! N-a mișcat în front, contribuind prin pasivitatea-i nepermisă la hulirea și luarea în deșert a celor sfinte. Așa arată acum România intereselor americane, ungurești și ale UE, impuse de Excrescența Sa…, pardon, Excremența Sa…, pardon, Excelența Sa abjectul ambasador Gitenstein și de trimisul special Gordon al madamei Hilară de la Washington. Și ăsta-i abia începutul!„
Vă citesc de la începutul pLandemiei și vă sunt recunoscător pentru toată lupta voastră pentru adevăr, cu toate că pe un anumit subiect nu sunt deloc de acord cu dumneavoastră (citiți în P..S.).
Nu aș fi creat un cont (era de ajuns să vă citesc articolele și să citesc comentariile celorlalți cititori) dacă:
1. nu ați fi greșit traducerea mesajului fiului președintelui Trump în așa fel încât, scuzați-mi expresia, să "treacă pe lângă" ActiveNews faptul că mesajul lui este, de fapt, "MULT MAI TARE" și, la rândul ei, știrea dumneavoastră
2. CCR-ul nu ar fi făcut această ultimă mizerie a anulării voturilor de la turul I al alegerilor prezidențiale 2024.
Acum, la subiect:
În limba engleză, la substantivele (inclusiv de gen feminin) care NU reprezintă persoane se face referire cu pronumele "it", nu "she/her".
Noi, românii, spunem "ea, Curtea Constituțională (...)", dar anglosaxonii spun "it, the Constitutional Court" sau "they/those the Constitutional Court" (ei/cei de la CCR), dar aici e folosit "SHE" (ea).
Același lucru e valabil dacă s-ar trezi cineva să spună că Trump Jr. s-a referit la "ea, încercarea de fraudare a alegerilor prezidențiale de către sorosiști/(neo)marxiști". Nu, el ar fi folosit, în acel caz, "it, the attempt (...).
Dar Trump Jr. a folosit pronumele "SHE", referindu-se la contracandidata sorosistă Lasconi, oameni buni!
> > > > > "SHE's going to lose, and THEY know it." < < < < <
> > > > > Adică "EA va pierde (alegerile), iar EI știu asta". < < < < <
"Ei", adică sistemul acesta ticălos, de la ultimul jurnalist ticălos și trădător din așa-zisa presă liberă până la ticăloșii și trădătorii din politică (Iohannis, Ciolacu, Partidul Comasat Român/Noul PSD+PNL etc) și cei din așa-zisa justiție independentă (CCR, PICCJ, DIICOT)!
Nu-i așa că acum știrea e și mai frumoasă? Dacă-mi este permis, făceți-vă un obiectiv din a urmări și afla ce posturi TV românești dau știrea asta și dacă o dau completă/corectă/exactă.
Succes în continuare în lupta voastră pentru adevăr, neutralitate și mult-hulita pace (hulită de dezaxații pro-război gen Radu Tudor, adică "warmongers", cum s-ar zice în SUA/UK).
P.S.: Subiectul pe care nu sunt deloc de acord cu ActiveNews este teoria mai mult sau mai puțin argumentată (dar plină de ură viscerală din partea dumneavoastră) conform căreia domnul Liviu Dragnea este principalul vinovat al sabotării și invalidării referendumului pentru familie din octombrie 2018.
Liviu Dragnea, dacă ar fi fost precum cârpa globalistă Ponta (căutați singuri pe pagina de Facebook a lui Liviu Pleșoianu înregistrarea video în care Ponta recunoștea, la o dezbatere radio/video-online pentru europarlamentare 2019 lângă Băsescu și Cioloș că a referendumul de demitere a lui Băsescu din 2012 a picat pentru că el, Ponta, înțelese de la Barosso că "mai bine rămânem cu Băsescu președinte încă 2 ani decât să ieșim din UE") și succesorii-la-șefia-PSD Dăncilă și Ciolacu (la fel de mari slugi ale UE și NATO), nici măcar nu ar fi inițiat referendumul pentru familie în baza acelor 3 milioane de semnături.
Nu e loc aici și nici timp să vă dau link-uri/citate din toate leprele din presa cică pro-Dragnea/vechiul PSD de la A3 și alte TV (ei și ele erau doar anti-torționara Kovesi și atât, dovada clară fiind eliminarea numelui Dragnea din orice discurs/știre/emisiune post-condamnarea lui din 27 mai 2019) care făceau turul site-urilor de știri gen dcNews pentru care declarau că "DACĂ merg la vot, ar vota NU pentru că referendumul este pentru cei închiși la minte".
Sau cum scursuri politice "create" de Ponta (predecesorul lui Dragnea de la șefia PSD) precum europarlamentarul PSD de atunci și de acum Victor Negrescu declarau deschis în presă, post-referendum, că se "bucură" că referendumul a fost invalidat.
Etc. Etc. Etc.
Să zicem că dumneavoastră, ActiveNews, aveți complet dreptate această speță, dar NU ați făcut - așa cum, de altfel, NIMENI din presa de orice fel (TV, online) - nici măcar UN articol în care să amintiți, cu date comparative, acestui popor parcă lobotomizat de întreaga presă începând cu anul 2020, că nivelul de trai în România din perioada 2017-26 mai 2019 (prețuri la energie mulțumită OUG 114, taxe, arhifolositul ROBOR în orice știre până în 2020, etc) a fost mult mai bun decât sub orice guvern al lui Iohannis (Orban, Cîțu, Ciucă, Ciolacu) din toamna lui 2019 până in prezent!
Toate știrile care, chipurile, relatează despre sărăcia ultimilor 5 ani de regim Iohannis, fac referire numai la nivelul de trai din urmă cu maxim 3-4 ani. NIMENI nu aduce vorba de (2017-)2019! De ce? Păi, nu este clar de ce? "De" și din ură patologică față de Dragnea, ca nu cumva poporul lobotomizat de presa globalistă să-și aducă aminte de cum trăia între 2017-2019 și să "mulțumească" la vot Noului PSD, PDL-ului vopsit în PNL și USR-ului!
Sistemul cu care vă luptați mai ales din 2020 încoace ar putea fi combătut și cu astfel de articole. Ar PUTEA fi...
În fine, vă mulțumesc pentru tot ce faceți și îmi cer scuze pentru deranjul cauzat de "P.S.".
P.P.S. 1: Aș fi folosit numele de botez ca "pseudonim", dar trăim vremuri oribile și, oricum, aveți destui BIBICA etc pe aici care nu cred că deranjează prin pseudonimele folosite.
P.P.S. 2: Am dat doar un exemplu de psedonim vs nume real de la acest articol, BIBICA. Nu am făcut-o cu rea intenție și, da, ai dreptate în ceea ce ai scris: gunoaiele s-au expus și toată lumea întreagă la minte și suflet de pe planetă a înțeles ce au făcut ăștia în țara noastră ieri, 6 decembrie.
P.P.S. 3: Cred că sesiunea de logare expiră foarte repede pe acest site: știu că moderarea este manuală, dar imediat ce am "trimis" mesajul am apărut ca ne-autentificat/logat. Așa că trebuie să repet cu un Copy+Paste. Scuze dacă, prin absurd, apar două mesaje în loc de unul.
Deci s-a hotarat afara si s-a dus la indeplinire de cozile de topor din Ro, avem traditie in asa ceva, la fel au facut si cu Codreanu, pretext ofensa adusa lui Iorga, apoi bagat la inchisoare si apoi executat.
Acum nu mai sunt acele vremuri, totusi in linii mari mijloacele se aseamana, comanda externa si implementare interna.
Proiectul de tara din 2016 al lui Dragnea si Valcov, Legea Offshore cu 50% redevente pe totul, Legea Preventiei la ANAF, Legea raspunderii magistratilor, a fost sabotat si tergiversat de ministrii PSD Grindeanu si Tudoase la comanda servciilor care la randul lor au primt-o din afara, asta pana i-au bagat la puscarie pe amandoi, iar acel proiect BUN a esuat.
Scrisesem direct aici, și nu întâi într-un software de editare text. Dacă doriți, editați-l.
Vă mulțumesc pentru înțelegere.
"S-a mai intamplat asa ceva in Romania? Da, s-a intamplat aidoma in 2012 cand aceeasi naimita CCR a invalidat voturile imensei majoritati romanesti, depuse in favoarea demiterii incalificabilului Basescu."
Perfect de acord, DAR situația de acum este mult mai gravă.
FIX aceleași televiziuni (Antena 3 și Antena 1) care au înfierat cu justificabilă și firească mânie erata din 2012 sunt cele care ACUM dansează și micționează, vorba ipocritului Mircea Badea, pe aceeași Constituție și pe aceleași drepturi ale aceluiași popor din aceeași țară în speța alegerilor prezidențiale 2024.
Atât timp cât NIMENI, mai ales din politică, NU le amintește, public, tare și răspicat, de această ipocrizie, acest infect dublu-standard (și în multe alte cazuri) oriunde îi "prinde", televiziuni globaliste precum cele menționate vor continua să toarne otravă (a se citi manipulare și ură nejustificată) în urechile, mințile și inimile telespectatorilor lor. Dacă Gobbels n-ar fi existat, nici Hitler n-ar fi reușit să-și țină poporul în ceață/ignoranță cu privire la faptele regimului lui. Valabil și pentru Stalin si propaganda stalinistă.
Atacați propaganda lor folosind, vorba Latrinei 3 când se prefăcea că luptă cu sistemul, "materialul clientului"/"arhiva Antenei 3", împotriva lor.
Analizați atent fiecare ticăloșie a sistemului globalist din România măcar din 2020 încoace dacă nu din 2015 încoace și căutați un "eveniment" similar (sau poate chiar identic) de până în acel moment și sigur veți găsi unul în care "luptătorii" din presă și politică de atunci sunt TICĂLOȘII și TRĂDĂTORII de acum.
Un mic exemplu care mi-ar veni în minte oricând în legătură cu A3 "versus" Iohannis:
2013, Constanța, incendiu la un club numit parcă Beirut, soldat cu victime tinere.
Băsescu, dictator și ticălos etc cum era el (am votat pentru demiterea lui în 2012, liniștiți-vă), NU a speculat acea tragedie ca să scape de primarul PSD Mazăre care venea într-una la A3 și făcea glume despre Udrea lui Băsescu (citat exact - "Nuți, spaima p_ții") la care Gâdea râdea ca o focă (și, din păcate, și noi, votanții USL, telespectatori ai A3). Deci nici vorbă să dea jos guvernul din cauza incendiului.
30 octombrie 2015, incendiul de la clubul Colectiv din București, o tragedie cu 65 de victime
Iohannis speculează tragedia și dă jos, folosind presă și protestatari, primarul sectorului 5 (care acum nu mi-e drag deloc, provenind din dovedita cloacă trădătoare antenistă/PUSL-Voiculescu) ȘI guvernul Ponta 4, ce mai rămăsise din guvernul USL post-fuziune PNL-PDL!
Nu voi uita ÎN VECI discursul lui Iohannis din 4 noiembrie 2015, după demisia lui Ponta: "Târziu, foarte târziu. Guvernul a demisionat. A fost NEVOIE să moară oameni ca această demisie să se producă!"
Dacă făcea asta Băsescu și nu Iohannis, Antena 3 ar fi chemat poporul la revoluție, fiind clar și pentru ultimul idiot că acel discurs îi dădea de gol atât satisfacția cât și complicitatea: TOT anul 2015 până la incendiul "Colectiv", Iohannis și Alina Gorghiu (co-președinte al Noului PNL alături de Vasile Blaga) răcniseră la Ponta să-și dea demisia că face țara de rușine cu dosarul lui de la DNA. Și, ce să vezi, nu trece anul 2015 că Ponta ajunge să demisioneze până la urmă, dar NU din cauza anchetei DNA pre-Colectiv. Coincidență? Din nou, doar idioții au putut să creadă asta.
Ce a făcut A3 în legătură cu incendiul "Colectiv"? L-a trimis pe un reporter, Chiss, să discute cu protestatarii, aceștia le-au spus că "vor demisia", iar reporterul A3 și Gâdea nu i-au lăsat în pace cu întrebările "Demisia cui? Și mai cine să-și dea demisiat?" până nu au primit răspunsul "Guvernul!" (răspuns precedat de "Primarul!" și "Ministrul Sănătății!"). Apoi aceeași A3 a ignorat complet discursul lui Iohannis și a dat verdictul, prin Gâdea însuși: protestatarii erau poporul (nu milioanele de votanți din 2012 care-l aduseseră pe Ponta la putere cu USL): "Poporul a decis! Guvernul a demisionat!". Nu am avut, nu am și nu voi avea cont de Facebook. Căutați voi pe paginile lor înregistrarea acelei emisiuni de la A3 dacă nu vă amintiți aceste orice-dar-nu-mici detalii...
Singura TV care a difuzat, în RELUARE (și nu doar o dată, în direct) aproape zilnic discursul integral al lui Iohannis post-demisia lui Ponta a fost RomâniaTV, dar asta "curajul" lor a durat doar 2-3 luni din cauza lui Dragnea, Putin sau alte obsesii patologice ale presei pro-UE și pro-NATO, și nicidecum din cauză că TOATE posturile TV sunt cârpele regimului pro-UE și pro-NATO al lui Iohannis, inclusiv ei, RomâniaTV (din 2020 încoace, CiolacuTV).
În fine, cum ar spune "partenerii strategici", dacă mesajul meu e "prea lung și n-ați citit" ("TL;DR"), esențialul este acesta: propaganda mediatico-politică poate fi distrusă cel mai ușor folosind metoda "PRECEDENT vs PREZENT", adică expunând ipocrizia/dublul-standard.
P.S.: Apropo de trădători, de oamenii sistemului globalist: eu, unul, regret că, prin votul meu pentru demiterea lui Băsescu la referendumul din 2012 am contribuit, fără să vreau, la condamnarea cu executare în 2019 a lui Liviu Dragnea (o pedeapsă cu suspendare pentru că a chemat oamenii la vot, în numele PSD-Ponta din USL + o pedeapsă cu suspendare pentru 2 angajări fictive = 1 pedeapsă cu executare). Ce s-a ales de România după 2019 vedeți cu toții. Cine a scăpat neatins de vreun dosar pentru "fapta" de a chema lumea la vot în 2012 împotriva lui Băsescu? Ponta (șeful PSD, co-președinte USL), Antonescu (șeful PNL, co-președinte USL), Eduard Helvig (omologul lui Dragnea din PNL care s-a ocupat de aceeași campanie de chemare a oamenilor la vot, dar în numele PNL) și TOATĂ Antena 3 (+Antena 1 etc).
Vedeți parcursul politico-profesional/mediatic al celor amintiți mai sus și NU puteți să-mi spuneți că Dragnea, fix cel care a fost băgat în pușcărie, "este cu sistemul". Pur și simplu mi se face greață când vreo TV vorbește despre sistem și abuzurile comise de sistem (și comentează în sensul ăsta despre Liviu Dragnea) cu invitați/colegi precum Ponta, Antonescu, Helvig, Gâdea, Tudor, Badea etc.
Scuze, din nou am scris prea mult. Mizeria comisă ieri de CCR în aplauzele A3, Digi24 etc m-a scos din sărite, cum s-ar zice.
Nu am timp acum sa detaliez, rog AN sa dea din nou componenta retelei sorosiste din Ro si cine este seful ei.
Aceasta retea trebuie anihilata, altfel Romania va avea mereu parte de astfel de actiuni destabilizatoare si pagubitoare pentru tara. Atentie la Nicusor Dan, acest individ este foarte periculos si nu este nici prost, cred ca el este seful din umbra al retelei okulte in Romania.
Slavit sa fie Domnul !
Ma mira apelul la calm si liniste. Tocmai pe asta se bazeaza Joha si clica, pe resemnarea noastra. Chiar nu ne dam seama ca incepand de ieri pot face ce vor ? Daca CCR-ul ( cei care chipurile vegheaza la respectarea constitutiei ) a spus ca sasul ramane pres ( presul Ursulei si al lui Soros ) desi in constitutie spune clar conditiile in care poate ramane ( nici una nu este indeplinita ), la ce sa ne asteptam ? Va declara razboi Rusiei ( una din conditii ) ? Doara asa poate ramane. Am auzit voci care spun ca poporul s-a trezit. Poate s-a trezit, dar inca leneveste in pat ca e urat afara si nu-i vine sa iasa. Mamaliga mai are nevoie de dinamita ca sa poata exploda.
Generalii* trădători plătiți din împrumuturile-cascada la cămătarii transnaționali în numele statului captiv România abia așteaptă să dea o @lta "stare de urgență" și să provoace un război civil...
Foarte interesanta mărturia din jurnalul d-lui M.Cantuniari !
Mă întreb de ce atâta tăcere în momentele de cumpănă a Istoriei noastre din partea avocaților pro-domo ( intelectualilor) naționali?!
Toata operatiunea de organizare a pseudo-alegerilor a fost perfecta.
Dusmanii poporului au fost atrasi in competitie electorala ce parea perfect democratica.
Atrasi de gustul dulce al democratiei si libertatii dusmanii poporului au muscat din fructul interzis fiind demascati in flagrant cu buletinele de vot in mana.
Arestarea lor si a celor 2,5 milioane de votanti trebuie facura cat mai repede , fara judecata.
Apoi , GENIAL , se organizeaza noi alegeri ca sa ii prindem si pe cei care au scapat prima oara.
VENEZUELA - preveste-ne !!! Asa se face treaba corect !!!
BOMBA lui Donald Trump Jr. este o POCNITOARE!
Donald Trump Jr nu are nici o calitate oficiala!
Daca reactiona insusi Trump sau unul din anuntatii ministri/consilieri era ALTCEVA la declaratia nemernicului Blinken, unul dintre vulturii razboaielor din Ucraina si Gaza!
Sforarii din spatele decrepitului Biden doresc a marioneta ( Lasconi) care sa provoce rusii si acestia sa atace o tara Nato!
Acestia au aprins valvataia in Siria, in Georgia si acum incearca in Romania; sper ca Putin sa nu puna botul!
Se stie foarte bine ca mafiotul finanteaza de foarte mult timp o multime de ONG-uri ("nevinovate" bineinteles) care numai binele romanilor nu il vor, si care, pe langa faptul ca, pe fata, influenteaza alegerile din Romania, mai determina si adoptarea sau nu a unor legi, iti blocheaza proiectele mari de infrastructura, cum ar fi punerea in functiune de hidrocentrale etc. Ba Soros si-a facut si partid in Romania, adica USR, nu?
Daca ar finanta si Putin ONG-uri asa cum o face "binefacatorul" de Soros, s-ar isteriza toate autoritatile pana la paroxism!
Deci, dupa parerea mea si Soros reprezinta acelasi pericol cat ar reprezenta si orice alta ingerinta externa!