Poți să fii de partea Ucrainei, poți să fii de partea Rusiei, poate să nu-ți pese de nici una din tabere. Dar nimeni nu poate nega că acest război este escaladat de interese speciale.

O analiză de Brandon Smith de la Alt-Market.us pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.

*

Există două narațiuni clasice de propagandă folosite de guverne atunci când vine vorba de a menține opinia publică implicată în orice campanie de război care nu promovează interesele naționale:

·      Prima este minciuna „angajamentului”, care spune că, odată ce te-ai implicat în susținerea unui efort de război, trebuie să rămâi angajat exponențial, chiar dacă acel efort de război este considerat inutil.

De fiecare dată când opinia publică dă semne că nu este de acord cu implicarea în război și reconsideră scopul acestuia, este ridiculizată chipurile pentru că „riscă vieți omenești” și pregătește terenul pentru înfrângere.

Cu alte cuvinte, efortul de război trebuie susținut orbește. Nu ți se permite să analizezi conflictul în mod rațional pentru că – la urma urmei – cine își dorește să fie învinuit de pierderea unui război?

·      A doua este minciuna „efectului de domino”, care susține că, dacă permiți unui „inamic” să câștige într-un conflict, acesta se va simți automat încurajat să invadeze alte țări, până când va stăpâni întreaga planetă.

Este același discurs folosit pentru a păcăli populația americană să sprijine războiul din Vietnam; un discurs care rareori se dovedește adevărat.

De fapt, țările care se angajează în războaie regionale sunt în general atât de slăbite de pe urma luptelor încât nu mai au mijloacele necesare pentru a ataca altă țară, chiar dacă și-ar dori să o facă.

În SUA am auzit ambele texte înainte de votul Congresului pentru acordarea de miliarde de dolari în plus Ucrainei ca ajutor financiar și logistic.

Neoconservatorii și Democrații au lucrat mână în mână pentru a forța adoptarea proiectului de lege, cu doar puțini conservatori adevărați care au luptat pentru a-l opri.

Acești conservatori au fost atacați fără încetare de presă pentru că îi „ajută pe ruși”.

Dar realitatea despre care nimeni din presa corporatistă nu vrea să vorbească este că Ucraina a pierdut deja războiul.

Nici o finanțare suplimentară sau transport de arme nu o va ajuta, iar acest lucru nu are nimic de-a face cu conservatorii care pun la îndoială legitimitatea cheltuielilor de război.

Oricine are o înțelegere elementară asupra strategiei militare știe că cheia victoriei o reprezintă ÎNTOTDEAUA efectivele umane. Logistica vine abia pe locul doi.

Nu tehnologia sau armamentul superior, nu banii mai mulți și – cu siguranță – nu sprijinul popular din partea intereselor străine.

Aceste lucruri sunt cu atât mai valabile într-un război de uzură, iar uzura este de fapt metoda folosită de Rusia pentru a măcina sistematic forțele Ucrainei.

Cu toate acestea, mass-media occidentale refuză să discute despre ceea ce se petrece cu adevărat și, în schimb, acționează ca o mașină de propagandă pentru Ucraina.

În septembrie 2022, remarcam că retragerea Rusiei în Donbas nu a fost „retragerea” pe care a prezentat-o presa occidentală.

Multe capete vorbitoare din Sistem au susținut că acesta este începutul sfârșitului pentru Vladimir Putin și că forțele ucrainene vor cuceri Crimeea în curând.

Argumentam că Rusia încerca probabil să-și consolideze pozițiile, în timp ce artileria și tancurile occidentale inundau Ucraina.

Sugeram, de asemenea, că Rusia dorea să evite luptele urbane în marile orașe, în timp ce zeci de mii de mercenari experimentați se îndreptau spre front din America și Europa.

Am prezis că retragerea Rusiei era o pregătire pentru lovituri chirurgicale asupra resurselor și infrastructurii din vestul Ucrainei, în special a rețelei de electricitate.

Odată rețeaua electrică grav avariată, o mare parte a populației era probabil să părăsească orașele și să se îndrepte spre Europa până la încheierea războiului.

Putin a evitat intenționat luptele majore în interiorul marilor centre urbane cu un scop foarte clar: alungarea civililor din zonele metropolitane făcea mai ușoară misiunea Rusiei de a lovi Ucraina într-o ofensivă ulterioară, fără a risca daune colaterale extinse sub forma victimelor civile.

Este exact ce s-a întâmplat.

Aproape 7 milioane de ucraineni au părăsit definitiv țara în ultimii doi ani, iar alte 6 milioane au fost strămutate (majoritatea provenind din orașele mari).

În prezent, Rusia acționează pentru a scoate civilii afară din Harkov, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, și probabil că va reuși, având în vedere dinamica acțiunilor și distrugerea rețelelor de apă și electricitate.

Odată civilii îndepărtați, rușilor le va fi mai ușor să declanșeze un atac mai agresiv.

Rusia a folosit un „tampon de artilerie” pentru a proteja înaintarea forțelor sale terestre.

Cu alte cuvinte, trupele nu atacă decât până unde poate bate artileria. Artileria este vitală pentru o ofensivă pe scară largă.

Nu întâmplător, în ultimele luni, Rusia și-a dublat importurile de materiale explozive folosite în mod obișnuit de artilerie.

În plus, se pare că Rusia a ajuns în prezent să producă o cantitate de muniție de artilerie de trei ori mai mare decât cea livrată Ucrainei de NATO.

Analiștii Sistemului susțin că ofensiva asupra Harkovului ar putea fi o stratagemă care să permită Rusiei să mărească dimensiunile zonei sale tampon.

Aceștia continuă să afirme că Rusia nu dispune de forțele necesare pentru o ofensivă majoră.

Eu aș spune că depinde de cât de slabe sunt de fapt liniile defensive ale Ucrainei.

Rusia a folosit în mod constant pe scară largă mișcări de învăluire pe flancuri și prindere în clește, pentru a distruge pozițiile defensive ucrainene.

Numai în ultimele două săptămâni, Rusia a câștigat teren considerabil.

Trupele ruse au făcut recent progrese confirmate la nord-vest de Svatove (regiunea Luhansk), în apropiere de Avdiivka (regiunea Donețk), la Robotîne (regiunea Zaporojie) și în estul (malul stâng) regiunii Herson, relata pe 6 mai Institute for the Study of War, un grup de reflecție cu sediul în SUA.

Motivul acestor progrese ale Rusiei este relativ simplu: Ucraina nu dispune de resursele umane necesare pentru a stabili în mod eficient o apărare în profunzime.

Toate rapoartele care vin de pe front susțin această teorie.

Altfel spus, liniile de apărare ale Ucrainei sunt o fațadă, fără poziții secundare sau tranșee care să blocheze acțiunile de pătrundere ale rușilor.

Odată ce rușii vor rupe linia principală, nimic nu îi mai poate opri să câștige mari întinderi de teren.

Unii analiști au pus această evoluție pe seama lipsei de prevedere sau de pregătire strategică a Ucrainei, însă eu aș spune că pur și simplu nu au fost suficienți oameni pentru a apăra mai mult de o singură linie avansată.

Poziția mea este susținută de numeroase rapoarte despre eforturile disperate ale guvernului de la Kiev cu recrutarea.

În ultimele șase luni, vârsta medie a recruților ucraineni a ajuns la 43 de ani.

Ceea ce înseamnă că recrutarea tinerilor este în declin, fie pentru că tinerii nu vor să lupte și evită recrutarea, fie pentru că au murit prea mulți.

Problemele cu recrutarea au fost ascunse de presa occidentală timp de multe luni, dar chiar și platformele de știri corporatiste încep să recunoască faptul că există o lipsă gravă de noi recruți.

Luptătorii din prima linie se plâng de luni de zile invocând necesitatea de a fi scoși din tranșee și lăsați să se odihnească.

Un alt semn rău este faptul că Ucraina folosește soldați din forțele speciale pentru a lupta în tranșee. Aceste unități sunt special antrenate pentru războiul asimetric de tip „lovește și fugi”, nu pentru a sta în găuri pline de noroi așteptând să plouă loviturile de artilerie asupra pozițiilor lor fixe și expuse.

Pare să fie vorba de o prostie pură, dar care capătă sens dacă Ucraina chiar a rămas fără oameni pentru a-și menține singura sa linie defensivă.

Ascunderea numărului uriaș de victime este un lucru pe care l-am menționat în articolele mele precedente despre război, dar cred că merită repetat: Șoimii Războiului din Occident continuă să susțină că este fi mai „ieftin” să folosească soldați ucraineni pentru a lupta împotriva Rusiei decât să ducă un război mai mare în viitor, cu pierderi de vieți americane și europene.

Sociopatia din spatele acestui raționament este tulburătoare. Lipsa de oameni a Ucrainei nu poate fi rezolvată. Ea este un rezultat al morții nesfârșite plătite cu banii noștri din taxe.

NATO a prelungit lupta cu fonduri și arme, dar nu pentru a câștiga, ci doar pentru a sacrifica mai mulți oameni într-un conflict sângeros pe care Ucraina este condamnată să îl piardă.

Argumentul lor presupune și că americanii și europenii se vor arunca orbește în serviciul militar în cazul unui război cu Rusia.

Nu știu ce părere au europenii, dar știu sigur că majoritatea americanilor nu se vor înrola și vor refuza recrutarea.

Majoritatea opiniei publice americane nici măcar nu dorește să trimită mai multe ajutoare Ucrainei; cu siguranță, nu va merge să moară pentru Ucraina.

Aroganța Șoimilor Războiului este halucinantă.

Concluzia este următoarea: Ucraina este pe cale să fie cucerită. Nu a avut forța umană necesară pentru a lansa o contraofensivă eficientă. Nu are forța umană necesară pentru a stabili o apărare în profunzime. Și își folosește cei mai bine antrenați soldați drept carne de tun în tranșee.

Această dinamică impune găsirea unor soluții diplomatice, dar nimeni nu pare să vrea să vorbească despre asta. De ce?

Așa cum explicam în articolul meu „Al Treilea Război Mondial este acum inevitabil – iată de ce nu poate fi ocolit”, planul de bază ar putea foarte bine să fie încercarea de a-i forța pe americani și pe europeni să accepte un război mai mare cu Rusia.

Opinia publică occidentală a fost bombardată cu minciuni despre capacitatea Ucrainei de a câștiga; când aceasta va fi învinsă, oamenii vor și șocați și indignați.

Poate că păturile conducătoare speră că populația va fi atât de furioasă din cauza înfrângerii, încât se va strânge în jurul unui efort de război mai mare al NATO?

Guvernul francez a afirmat deja că este dispus să trimită trupe în Ucraina, în confruntare directă cu Rusia, în timp ce Lituania și Polonia au declarat că nu exclud această posibilitate.

Acum este momentul pentru negocieri de pace, ÎNAINTE ca Ucraina să fie cucerită.

Se va întâmpla acest lucru? Probabil că nu.

Dar când diplomația este eliminată complet de pe masă, singura concluzie la care putem ajunge este că se dorește un război mai mare.

Iar când se dorește un război mai mare, trebuie să concluzionăm, de asemenea, că liderii noștri au ceva substanțial de câștigat dacă pun lumea în pericol.

Poți să fii de partea Ucrainei, poți să fii de partea Rusiei, poate să nu-ți pese de nici una din tabere. Dar nimeni nu poate nega că acest război este escaladat de interese speciale.

Trebuie să ne întrebăm: DE CE?