Așa cum menționam în debutul primei părți a articolului, se așteaptă ca, la Summit-ul pentru Viitor care va avea loc în septembrie 2024, ONU să declare o așa-zisă „stare de urgență planetară”, concept tot mai prezent în ultima vreme în discursul oficialilor ONU și al organizațiilor aliniate Agendei 2030.
Însăși Agenda turbo (documentul pregătit de Secretarul General ONU, Antonio Guterres, în 2021, sub titlul oficial Our Common Agenda, și care conține liniile directoare ale summit-ului), menționează posibilitatea declarării de „urgențe climatice”.
De altfel, Guterres a făcut și alte declarații publice pe acest subiect.
În 2020, el afirma că „Alături de pandemia de Covid-19, ne confruntăm cu o triplă urgență planetară – o criză climatică, o criză a naturii și o criză a poluării”.
În 2021, declara că starea de urgență planetară cu care ne confruntăm (incluzând schimbarea climatică, creșterea poluării și „colapsul biodiversității”) amenință viitorul omenirii; plus că asistăm la o răspândire fără precedent a urii și discriminării.
Preambulul Pactului pentru Viitor, care se va semna la summit-ul din septembrie, conține și el trimiteri explicite la o astfel de „stare de urgență planetară” și la o viitoare „Platformă pentru Urgențe”, la care voi reveni mai jos.
Unii se pare că iau în calcul declararea „stării de urgență climatică” la nivel național înainte chiar ca ONU să zică da ori ba la summit; potrivit Bloomberg, președintele Biden (care, alert, a tratat„criza climaterică” ca pe o urgență încă din prima zi de mandat) ar putea emite curând o asemenea declarație pentru SUA, ceea ce ar duce la „stoparea exporturilor și a extracției de petrol”.
Alte voci, aceeași școală
Nu pot încheia lista conștiințelor planetare îngrijorate de „urgența climatică” fără să pomenesc alte două entități majore.
Prima, irepresibilul Bill Gates, care, în 2020, spunea, pe blogul lui, că „Oricât de groaznică ar fi pandemia, schimbarea climatică ar putea fi și mai rea...”. Nu i-o fi fost ușor.
A doua, Clubul de la Roma, care a publicat, în 2023, o versiune adusă la zi (2.0) a raportului său din 2019, intitulat chiar Planetary Emergency, în care cere ONU și guvernelor naționale să declare „starea de urgență planetară” și să implementeze un plan de acțiune pentru construirea unui viitor sustenabil.
Problema identificată de Clubul de la Roma ar fi că „trăim deja dincolo de limitele de suportabilitate ale planetei” (traducere liberă: suntem mult prea mulți), astfel că ne îndreptăm spre o coliziune frontală cu sistemele naturale din care facem și noi parte.
Și, apoi, făcând, apoteotic, legătura între motoarele unu și doi ale summit-ului din septembrie (covidul și „schimbarea climatică”), Clubul de la Roma adaugă:
„Pandemia este o manifestare [a crizei climatice], întrucât demonstrează că bunăstarea societăților și stabilitatea economiei sunt profund legate de sănătatea ecosistemului”.
Din fericire, ne spune Clubul de la Roma (ca și Secretarul General al ONU, ca și Schwab, ca și Bill Gates et co.), anul 2020 poate fi și o oportunitate; el poate marca începutul unei „Decade a Acțiunii”, constând, după declararea unei „stări de urgență la nivel planetar”, în diverse măsuri drastice și rapide, dintre care menționez „declararea ecosistemelor critice ca proprietate publică globală” („Global Commons”), gestionată sub un regim juridic special, cu surse de finanțare dedicate (200 miliarde de dolari), și instituirea unui fond permanent, public-privat, pentru„urgențe planetare”.
Agenda turbo menționează și ea această „proprietate publică planetară”, cu referire la apele internaționale și la spațiul cosmic.
Clubul de la Roma mai solicită și obligarea tuturor companiilor, municipalităților și statelor să-și asume ferm, până în 2025, „țintele științifice” stabilite pentru gestionarea acestei „proprietăți publice globale”, să-și declare impactul asupra mediului și „capitalul natural”, înregistrând „valoarea bunurilor naturale” în contabilitate.
Am scris câte ceva despre acest „trend” într-un alt articol.
Reamintesc, în context, că Dr. Alexander King, unul dintre fondatorii Clubului de la Roma, a admis, în raportul său din 1991, intitulat The First Global Revolution, că agenda climatică este, în esență, o invenție:
„În căutarea unui nou dușman care să ne unească, noi [Clubul de la Roma] am venit cu ideea că poluarea, amenințarea încălzirii globale, insuficiența resurselor de apă, foametea și alte asemenea s-ar potrivi foarte bine... Toate aceste pericole sunt cauzate de intervenția omului și nu pot fi depășite decât prin schimbarea atitudinilor și comportamentelor umane. Adevăratul dușman, deci, este chiar umanitatea.”
Nimic eugenic în această declarație, nu?
Și, dacă tot am pomenit de ceva ce pare, dar sigur nu are cum să fie eugenie, reamintesc și că Clubul de la Roma a jucat un rol esențial în înființarea World Economic Forum (WEF), iar unul dintre membrii de vază ai acestui faimos și extrem de popular ONG, Dennis Meadows (autorul cunoscutului raport malthusian Limits of Growth), declara, într-un interviu din februarie 2022, că speră la o reducere a populației globale „pe căi civilizate”, „pașnice, deși pacea nu presupune, neapărat, că toată lumea se va bucura”.
Câtă lume trebuie să dispară, de preferat fără prea mare tapaj, după calculele lui Meadows?
Îl citez:
„Urgența climatică” potrivit Raportului CGC
Dar documentul fundamental în analiza temei este raportul intitulat Governing Our Planetary Emergency (Cum guvernăm urgența planetară), emis de Comisia pentru Guvernare Climatică (Climate Governance Commission – CGC) în noiembrie 2023 și care anunță de la primele rânduri că „omenirea se confruntă cu o urgență planetară tot mai profundă”, care avansează rapid spre catastrofă, întrucât „s-au depășit deja șase din cele nouă Limite Planetare (Planetary Boundaries) identificate în mod științific”.
Ce sunt „limitele planetare”? Potrivit informațiilor de pe pagina web a Stockholm Resilience Centre, al cărei fost director, Johan Rockström, a inventat conceptul, acestea sunt limitele pe care omenirea trebuie să le respecte, la nivel planetar, pentru a putea continua să se dezvolte și să înflorească în generațiile viitoare.
Deocamdată, au fost identificate nouă astfel de limite (printre care „schimbarea climatică”, pierderea biodiversității, sărăcirea stratului de ozon etc.).
Potrivit Raportului CGC, urmare ingerințelor omului în funcțiile planetei, omenirea nu mai are la dispoziție decât șase-șapte ani pentru a evita un dezastru fără precedent.
Deci el fin del mundo ar pica fix în 2030, termenul limită al Agendei 2030 (coincidență).
De fapt, din păcate, aflăm de la CGC că, și de-am reuși noi să limităm încălzirea globală la 1,5 grade Celsius (ceea ce, ni se atrage atenția, este o „limită științifică”, nu ceva arbitrar, așa, o simplă aspirație), tot ne va lua decade bune să corectăm vătămările deja produse. Uneori îți vine s-o lași, pur și simplu, baltă.
După ce că era greu, acest imens drob de sare științific ne paște tocmai într-un moment în care implementarea Țelurilor de Dezvoltare Sustenabilă (SDG), suferă întârzieri alarmante.
Se impun măsuri drastice, majore, fără precedent. CGC vorbește despre „acțiune globală rapidă care să transforme economia mondială”, evocând o mobilizare de resurse asemănătoare cu Planul Marshall, la finalul Celui de-al Doilea Război Mondial (aici cred că au făcut și cu ochiul unii spre alții când au scris).
Raportul CGC propune două seturi stufoase de măsuri, unele pe termen scurt, unele pe termen lung, toate - ne asigură autorii - fezabile, cu condiția ca guvernele să dea dovadă de „curaj politic” și, cu ajutorul „partenerilor din societatea civilă”, să mobilizeze „alianțe ale societății civile și angajamentul cetățenesc”.
Poate sunt eu cinică, dar sună ca o încurajare ca guvernele să ignore „cu curaj” voința vast majoritară a populației, bazându-se pe grupuri de presiune.
De altfel, pe undeva, pe la jumătatea tomului care este Raportul CGC, am dat și peste constituirea unui „lobby verde” (local, regional, global, în lung și-n lat), în care corporațiile și liderii lor să-și angajeze eforturile în sprijinul unor măsuri care chiar servesc populația, nu ca de obicei.
Dar, înainte să vă sperii groaznic cu ce propune CGC, întrerup un pic să vă dau o veste bună.
De fapt, nu există
Nu există nicio stare de urgență climatică. Asta o spune o declarație emisă de Global Climate Intelligence Group (CLINTEL) în august 2023, declarație semnată de 1609 oameni de știință, unii dintre ei laureați ai Premiului Nobel. (O mai spun și o sumedenie de studii, articole științifice și de presă, cărți – dar nu e loc aici să dau detalii).
Declarația notează că încălzirea este cauzată atât de factori naturali, cât și creați de om, că este mult mai lentă decât se prezice și că nu există nicio probă statistică cum că ea ar fi dus la o creștere a frecvenței ori intensității uraganelor, revărsărilor de ape, secetelor și altor dezastre naturale similare.
Mult-hulitul CO2 nu este un factor poluant, ci este un element esențial vieții pe pământ. Cu cât avem mai mult, cu atât mai bine o duc flora planetei și agricultura. Ca atare, măsurile de reducere a CO2sunt nu doar costisitoare, ci și foarte distructive.
CLINTEL se opune ferm măsurilor nocive și nerealiste privind politica „net zero” propusă pentru 2050 și avertizează că politicile climaterice trebuie să respecte realitățile științifice și economice. Cum nu există nicio urgență climatică, nu-i niciun motiv de panică și alarmă.
Ceea ce, evident, este inadmisibil pentru Noua Ordine Mondială, că nu ai cum să faci reacție și soluție dacă nu e criză.
Bun. Acum, că v-am dat această informație prețioasă pentru sănătatea noastră mintală, dar vădit inacceptabilă pentru ONU, CGC, WEF și, în general, elitele conducătoare ale planetei, să revenim la oile lor.
Declararea „stării de urgență planetară”
Ca primă măsură, CGC cere ca Secretarul General al ONU să declare, la summit-ul din septembrie, stare de urgență planetară și să convoace„Platforma pentru Urgențe”, care, potrivit Preambulului Pactului pentru Viitor, nu va fi o instituție ori organ permanent al ONU, putând fi convocată doar în cazul unor „șocuri globale complexe, de o magnitudine și severitate semnificativă”.
Acum, având în vedere că urgența climatică nu există deloc, potrivit CLINTEL, orice poate constitui un „șoc global complex”; mai ales dacă se continuă măsurile de eliminarea CO2.
Același Preambul ne asigură că această destul de nebuloasă Platformă pentru Urgențe va respecta întrutotul suveranitatea, integritatea teritorială și independența politică a statelor membre și nu va interfera cu rolurile altor organe interguvernamentale.
Pe de altă parte, Raportul CGC afirmă că această Platformă, acționând în concert cu diverse alte organisme și procese internaționale, ar putea „aduna la aceeași masă autorități naționale relevante,[diverse organisme și organizații internaționale „de mediu”], precum și Banca Mondială, Green Climate Fund (GFC) și alte organisme financiare,… membri ai sectorului privat și alte persoane interesate (stakeholders)”, folosindu-se de „pârghiile existente” pentru a genera un răspuns coordonat.
N-or fi chiar acele pârghii care pot aduce atingeri suveranității ori independenței politice, mă gândesc.
CGC propune ca Platforma pentru Urgențe să înceapă imediat dezvoltarea unui Plan pentru Urgențe Planetare, conținând măsuri care să fie „recomandate ferm statelor membre”, cu ajutorul unor „actori cheie” care „și-ar semnala susținerea” pentru implementarea acelor măsuri.
În acest context, menționez că CGC cere „aducerea la zi”a normelor de securitate globală, pentru a reflecta „riscurile de securitate planetară și realitățile cu care se confruntă omenirea”. „Securitatea omului”, ca și „securitatea energetică”, se află în strânsă legătură cu „schimbarea climatică”. De fapt, la o privire mai atentă, sunt chiar subsumate acesteia.
Un sistem de guvernanță planetară care are în centrul său natura
Principalele măsuri propuse de CGC pentru gestionarea „urgenței planetare” tind la „inovarea sistemului de guvernanță internațională” pe baza unor principii cuprinse în conceptul de „Sistem de Justiție Planetară”(Earth System Justice – ESJ), care ar urma să asigure că atât omul, cât și speciile non-umane trăiesc „în condiții juste și sigure în limitele planetare”. Sper ca gândăceii de bălegar să aprecieze.
Altfel spus, antropocentrismul este înlocuit de„biocentrism”, ceea ce aruncă în aer întreg eșafodajul filosofic și juridic al drepturilor omului – asta deși toate lucrările summit-ului ne asigură că acestea sunt respectate cu sfințenie.
ESJ ar putea lua forma unui „sistem de guvernanță planetară”, concept ale cărui origini, ne informează CGC, „se găsesc în Budism și în diferite cosmologii ale popoarelor indigene, care nu separă omul de natura/mediul înconjurător, ci au o perspectivă holistică, în care omul este însărcinat cu îngrijirea planetei”.
Măsuri coercitive sau punitive
CGC propune declararea mediului ca al patrulea pilon al ONU (alături de pace și securitate, drepturile omului și dezvoltare sustenabilă), cu înăsprirea regimului răspunderii pentru obligațiile de mediu, inclusiv printr-o sumedenie de măsuri menite să asigure conformarea statelor, corporațiilor și cetățenilor cu noile standarde planetare.
De exemplu, ca parte din întărirea mecanismului de conformare cu Acordul de la Paris, CGC propune ca statele să fie obligate, prin diverse mecanisme, să adopte măsuri concrete care, la acest moment, sunt lăsate la latitudinea guvernelor, pe principiul asumării voluntare.
În cele din urmă, se dorește înființarea unui tribunal internațional pentru chestiuni de mediu și a unor mecanisme pentru sancționarea actelor de mare corupție care afectează fluxurile financiare necesare îndeplinirii obligațiilor de mediu.
De altfel, se propune și crearea unei infracțiuni numită „ecocid” pentru prejudicii iremediabile aduse mediului și introducerea unui acord internațional care să impună răspunderea corporațiilor pentru efectele produse de activitățile lor asupra „drepturilor omului” (adică asupra mediului). Să vezi tu ce amenzi o să ia complexul militar industrial.
Se recomandă reconstituirea, la Curtea Internațională de Justiție, a unei camere speciale pentru plângeri legate de mediu, acordându-se unor „actori non-statali” dreptul de a interveni în cauze.
Din aria măsurilor coercitive mai notez „crearea de noi instrumente financiare, fiscale și de reglementare care să facă mai costisitoare emiterea de gaze cu efect de seră decât adaptarea afacerilor sau indivizilor la noile standarde privitoare la scăderea emisiilor de carbon”.
Mi-e imposibil să nu remarc cum se mai adeverește încă o„teorie a conspirației” – de fapt, un snop de teorii, care circulă, în forme mai mult sau mai puțin maturate, de pe vremea răposatului covid.
În aceeași familie de inovații ar intra, într-o măsură, și una dintre reformele propuse pentru reformarea World Trade Organization (WTO) și a tratatelor bilaterale de protecția investițiilor (BIT), și anume introducerea în contracte a unor așa-zise „clauze de pace climatică”, prin care să se suspende aplicarea anumitor dispoziții legale sau contractuale ca formă de a sancționa statele în caz că nu respectă politicile climatice.
Altele multe și deloc mărunte
Pe tărâm financiar, CGC propune un număr mare de măsuri, printre care: reformarea sistemului internațional de taxe; introducerea unei taxe globale pe carbon și a unui impozit pe profiturile companiilor din domeniul combustibililor fosili; crearea unui sistem de facilități financiare pentru statele debitoare incapabile să-și îndeplinească obligațiile privind Agenda 2030, sistem care ar putea include „conversia creanțelor în bunuri naturale”.
Altfel spus, instituțiile financiare creditoare vor putea primi la schimb, pentru banii împrumutați statelor debitoare, terenuri de orice tip, ape, păduri, vreo insulă mai ochioasă.
Potrivit CGC, autoritățile, la toate nivelele, ar trebui să creeze sisteme de facilități fiscale pentru companiile care contribuie la accelerarea schimbărilor necesare pentru noua stază planetară (inclusiv prin activități de „lobby verde”, mă gândesc, că nici să umbli toată ziua pe la uși cu presiuni nu e muncă ușoară).
Una peste alta, CGC are speranțe mari de la corporații, care ar putea genera o adevărată „schimbare de paradigmă”, prin catalizarea unei revoluții tehnologice verzi și trecerea la o economie bazată pe, nici mai mult, nici mai puțin, „regenerarea oamenilor”, nu doar a planetei.
Pe tărâmul legislației internaționale, CGC propune inovații ca: un Pact Global pentru Mediu, care ar introduce „reale transformări” în dreptul internațional, oferind, în același timp, cetățenilor, instrumentele legale necesare pentru a deveni „actori” în protejarea planetei (cum ar fi inestimabilele dreptul la informare și participare publică și accesul la „justiția de mediu”).
Ar mai fi multe de zis, dar m-am îngrozit destul și, în plus, să mai lăsăm și generațiilor viitoare câte ceva de făcut, dacă tot ne distrugem civilizația de dragul lor.
De exemplu, CGC zice că n-au decât să înființeze ei o Agenție Globală de Mediu și o Curte Internațională de Mediu și să adapteze ei legislația de mediu „la Antropocen” (CGC pare să creadă că asta pe care o avem am moștenit-o de la dinozauri și mamuți).
Cu conspirația la vedere
Închei cu o remarcă privind tipul de guvernanță globală care se întrevede din actele Summit-ului pentru Viitor pe care le-am analizat mai sus. Nu este o imagine diferită de ce ne închipuiam, probabil, mulți dintre noi, dar ea apare descrisă în termeni limpezi. Este vorba, așa cum menționează și Agenda turbo, de un sistem multilateral de rețele vaste, întrepătrunse, care au, într-un fel sau altul, o ancoră la ONU.
Documentele citate abundă în trimiteri la „actori cheie”, „actori non-statali”, „grupuri”, „lobby”, consilieri”, „rețele”, „organizații”de tot soiul, „societate civilă”, „activiști”, „filantropi”, „corporații”, „parteneriate”(între sectoarele public, privat și „filantropic”), FMI, Banca Mondială, WEF,„fonduri de finanțare”, „instituții financiare”, „autorități”, „guverne”, „creditori”, „persoane interesate”, „forumuri”, „conferințe”, comitete și comiții.
O încrengătură uriașă de indivizi care interacționează, desprinși de umanitate, pe holurile instituțiilor internaționale, prin birourile fundațiilor și corporațiilor, pe la conferințe, mânați de interesele Agendei 2030 ori ale altor agende, convinși sau nu de misiunea lor, în slujba vreunei corporații ori a vreunui „filantrop”.
O imensă rețea quasi-formală, quasi-instituționalizată, pe care n-a ales-o nimeni la cârma omenirii, pe care n-o poate trage nimeni la răspundere, care își stabilește relațiile intra-grup prin contracte și înțelegeri private, cu o ierarhie fluidă, în funcție de proiect, dar în care dictează, până la urmă, agendele celor care au și banii să le pună în aplicare.
Jumătate din documentele analizate constituie o cerere obsesivă de bani pentru finanțarea Marii Ofensive – subtextul, adesea transparent, este: dacă chiar vreți, atunci mișcați-vă, că așa nu merge. Un hei-rup.
Civilii care se lasă atrași în orbita unor proiecte care tind să le sfarme lumea o fac seduși de vorbe sforăitoare ori viziuni utopice, sau înfricoșați de distopiile climatice sau sanitare cu care sunt amenințați și, cel mai adesea, bucuroși de un salar mai mare decât media pe economie.
Cele mai triste victime sunt tinerii și copiii, menționați cu litere mari peste tot în literatura globalistă; Noii Ordini Mondiale îi place să se afișeze drept cruciadă a inocenților și nu ezită, pentru asta, să-i smintească pe cei mai frumoși și mai vulnerabili dintre noi. Ni-i flutură sinistru pe sub nas apoi: uite, e democratic, e umanist, e vorba de viitorul lor.
Raportul CGC se mândrește cu soluții inovatoare în domeniul guvernanței globale. Dar nu este deloc original, câtă vreme H.G. Wells, unul dintre părinții fondatori ai Noii Ordini Mondiale, prevedea, în cartea lui, The Open Conspiracy (1928), că „revoluția globală care va tinde la pace, bunăstare și fericire universală”, putând crea „o comunitate globală”, va fi produsul unei rețele informale de „indivizi educați și influenți”.
Astăzi, i-am putea numi, generic, „tehnocrați”, iar ideologia lor este transumanistă, adică antiumană; utopia lor – eugenică, așa cum este orice utopie.
Suntem, deci, în pragul unei mari ofensive a tehnocrației pentru instaurarea Noii Ordini Mondiale. Conspirația este la vedere.
Procesul nu e în curs de ieri, de azi, ci de decenii (unii zic secole, dar mă rezum la divizia exoterică). Totuși, simt acest proces acum grăbit, artificial, bâjbâit, prea plin de minciuni chiar și față de standard, schematic, c-un damf de disperare. Prea mult deodată, prea agresiv; poate prea târziu.
Lumea e-n schimbare. Acum, dacă acea schimbare va fi Marea Resetare visată de Klaus Schwab, rămâne de văzut.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Curva de Von der zoaie a dat acum 2 săptămâni 1 miliard de euro Libanului,ca să țină vezi Doamne,migranții acolo.Care bani sunt împrumutați de la băncile ce fac comerț cu bani fără acoperire,falși!Apoi vine ONU ,interfața Mafiei,si zice că datorăm resurse,pământ,ape,aer ,adică sursa vieții,unor asasini!!!!!
Păi,bă statule,ia să nu mai vezi tu nici un ban de la mine,să vedem ce se întâmplă,să dăm de zid sistemul ăsta de iar si toate căpușele ,începând cu cei mai mici reprezentanți ai lui!
O perspectiva dintr-un unghi mai putin cunoscut noua romanilor, pe care propaganda americama ("partenera") ne indeamna si chiar ne impune sa-l ignoram, americanii oricum, ne prea avand ce pierde, noi da:
Globalismul american este o boală. Faceți cunoștință cu doctorul.
SERGHEI KARAGANOV
https://karaganov.ru/intervju-s-a-karaganova-v-gazete-argumenty-nedeli/
Care sunt pericolele pentru noi dacă vorbim despre negocieri cu Ucraina? Cu cine are sens să discutăm și care ar trebui să fie condițiile noastre în cadrul negocierilor? Cine este mai bun - Trump sau Biden? De ce este Europa mai înfricoșătoare decât America? Vor rămâne SUA o mare putere și câte astfel de puteri vor mai exista chiar și atunci când sistemul unipolar se va prăbuși? De ce suntem urâți nu doar de elitele occidentale, ci și de o mare parte a populației? Cum putem feri o lume liberă de opresiunea occidentală de lupte intestine? Care sunt, de fapt, obiectivele NWO? Avem nevoie de Ucraina Centrală și de "Zapukra"? Cum poate utilizarea armelor nucleare să salveze lumea de cel de-al treilea război mondial? Serghei Aleksandrovici Karaganov, președinte de onoare al Prezidiului Consiliului pentru Politică Externă și de Apărare, director științific al Departamentului de Economie Mondială și Politică Mondială al Școlii Superioare de Economie, îi spune redactorului-șef al Argumenty Nedeli, Andrei Uglanov, despre aceasta și multe altele.
Timpul romantismului s-a terminat
- Bună ziua, Serghei Alexandrovici: Pe fondul evenimentelor din zona de război din Ucraina, acum se vorbește tot mai mult despre negocieri. Despre asta vorbește și purtătorul de cuvânt al președintelui, Dmitri Peskov. Dar cum pot fi ele conduse dacă ucrainenii și-au interzis chiar și să vorbească despre negocieri? Și de ce avem nevoie de negocieri pe fondul unor succese evidente pe câmpul de luptă?
- Noi nu purtăm un război cu Ucraina, ci cu Occidentul colectiv. În același timp, Occidentul a început să își dea seama că ar putea pierde. De aceea, europenii și americanii semnalează din ce în ce mai mult necesitatea negocierilor. Chiar și Zelensky, deși nu ar trebui luat în serios, a bâlbâit recent că ne putem gândi la negocieri. Aceasta este, de fapt, o capcană foarte periculoasă. Negocierile nu pot avea ca scop decât pacea, ceea ce pare a fi ceea ce urmărește toată lumea. Poziția noastră în această privință mi se pare prea romantică. Am făcut deja destule greșeli romantice și idealiste în ultimii ani. Nu vreau să le repet din nou. Suntem, bineînțeles, în favoarea negocierilor. Dar trebuie să definim clar termenii și obiectivele acestora. Până acum nu le-am definit. În opinia mea, este vorba, în primul rând, de revenirea structurilor militare NATO la frontierele din 1997. Este vorba de plata despăgubirilor către Rusia pentru daunele economice care i-au fost provocate. Este demilitarizarea întregului teritoriu al Ucrainei. Ce parte a Ucrainei va merge la Rusia, ce parte la alte țări și ce parte va rămâne neutră - poate fi subiectul negocierilor. Dar ideea este aceeași - capitularea Occidentului în Ucraina va fi cât se poate de umilitoare. Statele Unite, după ce și-au dat seama că s-ar putea confrunta cu un răspuns nuclear din partea Rusiei, au început deja să se târască, așa cum se spune. Putem să le spunem că le vom oferi o ieșire relativ onorabilă. Chiar acum au dat Ucrainei ultimele 50 de miliarde de dolari care vor fi cheltuite pentru război. Dar dacă vor vedea că nici acest lucru nu a ajutat, vor încerca să plece în liniște, să reducă programul. Iar noi trebuie să asigurăm aceste condiții. Dar fără negocieri până când agenda nu este a noastră.
Nu există președinți americani buni
- În noiembrie vor avea loc alegeri în SUA. Cine este preferabil pentru noi - Trump sau Biden? Mulți ruși și chiar politicieni, din anumite motive, au opinia că Trump este aproape omul nostru.
- Aceasta este o concepție greșită ridicolă. Trump este un politician foarte inteligent. Dar el face parte din actuala elită americană. Partea sa cea mai realistă. El are o orientare națională, nu globalistă. Dar mâinile sale sunt legate. Și vreau să vă reamintesc că Trump a fost cel care a lansat primul val dur de sancțiuni antirusești. Biden nu a făcut decât să urmeze calea pe care a călcat-o. Americanii ar vrea să continue războiul împotriva noastră cu trupuri ucrainene, pentru că este foarte ieftin pentru ei.
- Explică.
- Ni se pare că aceste miliarde americane pentru susținerea Ucrainei sunt multe. De fapt, pentru ei, sunt niște bănuți. Iar pentru ei, ne forțează să cheltuim multe resurse pentru război, ne forțează să ne vărsăm sângele, ne leagă mâinile. Sarcina noastră este de a face acest război evident neprofitabil pentru SUA. Este imposibil să ajungem la un acord cu europenii acum, au fost scoși din minți. Ei sunt mult mai anti-ruși decât chiar și americanii. Americanii mai au încă oameni capabili de o judecată rațională, deși aceștia sunt din ce în ce mai puțini. Europenii nu au practic niciunul dintre ei la vedere. Așa că nu ar trebui să existe nicio speranță nici pentru Trump, nici pentru Biden. Într-o zi, peste zece sau douăzeci de ani, dacă vom evita un război major, vom putea contribui la asigurarea faptului că America trece din poziția aproape accidentală de lider globalist după cel de-al Doilea Război Mondial în poziția de "mare putere" normală.
- Îmi imaginez nave de transport americane plecând din Le Havre, Londra, pe acordurile marșului "Adio slavilor".
- Nu este deloc necesar ca americanii să plece cu totul. Desigur, atârnăm toți câinii de ei, dar nu trebuie să uităm că sursa celor mai mari amenințări și a celor mai teribile ideologii pentru omenire a fost Europa. Americanii au fost târâți în acel cuib de vipere de nenumărate ori, dar de multe ori s-au comportat destul de onorabil în acest sens. În ultimele decenii, mai ales atunci când ne-am prăbușit în mod stupid, americanii au primit o injecție de imperialism globalist. Și au mușcat din glonț. Trebuie să îi vindecăm de această boală. Și acest lucru se întâmplă încet-încet.
- Ce condiții ar trebui să creăm pentru ca americanii să se retragă liniștiți și pașnici din Ucraina?
- În mare măsură, acest lucru va fi rezultatul proceselor interne din Statele Unite, pe care nu le putem influența. Există o schimbare de generații și o schimbare a elitelor. Cei mai buni oameni din America își dau deja seama că imperiul pe care l-au creat în ultimii șaptezeci, și mai ales în ultimii treizeci de ani, îi costă prea mult și devine neprofitabil. De aceea, încep să caute o cale de ieșire din criza ucraineană. Dar, deocamdată, doar în interiorul lor, deoarece presiunea imperialismului și a triumfalismului globalist este încă foarte puternică. Va trebui să trăim cu asta cel puțin încă una sau chiar două generații de americani. Sau, mai degrabă, elitele lor. Douăzeci de ani cu siguranță. Și apoi, dacă nu se vor prăbuși, nu exclud că vor fi una dintre marile puteri, fundamentele ordinii mondiale, o mare putere normală.
- Una dintre ele?
- După părerea mea, vor fi patru sau cinci mari puteri care vor avea grijă de lume și de propriile interese.
- Care sunt.
- Rusia, China, Statele Unite și India. Europa nu ar trebui să participe la acest lucru, pentru că nu poate fi mare, a degenerat și este puțin probabil să revină. Este, bineînțeles, parte a civilizației noastre. Dar toată măreția sa este în trecut. Iar SUA încă mai pot fi reînviate. În acest scop, este necesar să se creeze anumite condiții pentru ca acestea să facă un pas înapoi, dacă este posibil, fără rușine.
- Și ultimul lucru pe care îl fac este să încerce să mai taie o sumă de bani. Când pleci de undeva, trebuie să iei cu tine o geantă cu lucruri utile.
- Eu vin dintr-o mentalitate imperială și mai profundă decât tine. Noi înșine, fără să știm acest lucru, având grijă de securitatea noastră, fără să ne dăm seama pe deplin, mai întâi în anii '50 și '60, iar apoi, după eșecul temporar din anii '90, când am început să ne restabilim puterea strategică, am tăiat baza fundamentală a dominației Occidentului în sistemul mondial. Este vorba de superioritatea lor militară, pe care au dobândit-o cu cinci secole în urmă și pe fundația căreia a fost construit un sistem ideologic, cultural, politic, economic, financiar care le-a permis să sifoneze bogăția lumii în favoarea lor. Această prăbușire a fundației este principalul motiv al tensiunilor actuale și al urii actuale față de noi nu numai din partea elitelor occidentale, ci și a unei părți a populației lor. De asemenea, au primit o rentă de pe urma ei. Cui îi place să devină sărac? Chiar dacă s-au îmbogățit pe nedrept, jefuindu-i pe alții? Ei cred că noi suntem de vină. Iar a doua problemă este sentimentul de permisivitate pe care l-au dezvoltat, tot din cauza prostiei noastre. Acest lucru trebuie să se termine rapid. Și, încă o dată, trebuie să facem posibil ca americanii să părăsească piedestalul fără a arunca planeta într-o catastrofă nucleară. Dar mai este un lucru important de reținut. Noi am eliberat lumea. Am dat libertate tuturor civilizațiilor care au fost odată reprimate de Occident și care acum se ridică sub ochii noștri. Și asta este minunat. Dar aceste civilizații vor concura între ele. Și trebuie să ne asigurăm că această competiție nu se transformă într-o rivalitate militară acută. Adică, trebuie să respingem Occidentul, să împiedicăm un război lung, pe care vrea să ni-l impună, și să creăm condiții pentru dezvoltarea pașnică a umanității. Iar eu, din păcate, nu văd altă cale decât restabilirea fiabilității descurajării și intimidării nucleare.
O parte din obiectivele SWO au fost deja atinse
- Ați spus că există un anumit grup care este în favoarea începerii cât mai curând posibil a negocierilor privind Ucraina. Care este acest grup?
- SWO a avut foarte multe obiective nedeclarate care au fost deja atinse.
- Cum ar fi?
- De exemplu, scoaterea trădătorilor și a occidentalilor din societatea noastră. Occidentalizarea, bineînțeles, rămâne. Și asta este de înțeles. Dar, în condițiile actuale, este o boală rușinoasă. Noi facem parte din cultura europeană. Al doilea obiectiv este distrugerea clasei compradorilor, care a fost creată în anii '90 din cauza reformelor noastre foarte nereușite. La acea vreme, a existat un sistem în care oamenii care câștigau bani îi aduceau în Occident și astfel s-a creat o clasă care servește capitalul occidental. Al treilea obiectiv este să reconstruim economia noastră pe șine naționale, mai degrabă decât să sperăm că vom intra în "lanțurile valorice". Aceasta a fost inițial o idee liberală absolut stupidă. Se spunea că ar trebui să participăm la diviziunea internațională a muncii, să vindem ceea ce avem, să cumpărăm produse gata făcute pentru că este profitabil etc. Scopul nostru era să ne încadrăm în acest sistem. Aceasta a fost o greșeală intelectuală profundă. Un alt lucru este că, la un moment dat, cu toții am fost așa, pentru că nu cunoșteam lumea reală și ne bazam pe bagajul intelectual precar pe care îl aveam. Cooperarea economică este necesară. Nu va exista o dezvoltare de succes fără ea. Dar ea nu este un scop în sine. Acum, slavă Domnului, am început să înțelegem această lume. Dar în societate, în special în straturile sale economice superioare, precum și în rândul intelectualității superioare și al burgheziei de mijloc, există o dorință de a trăi din nou așa cum era atunci. Pentru că atunci se trăia bine, ce să ascundă. Adevărat, în mare măsură în detrimentul restului oamenilor. Dar acum există și alte pături care au început să trăiască bine în noile condiții. Poate nu la fel de gras cum au trăit în anii '90 cei care acum sunt îndepărtați de la troacă, dar se arată remarcabil de bine și câștigă remarcabil de bine fără să fure ca fostele elite. Acest strat este destul de puternic în administrațiile de diferite niveluri.
- În cercurile europene, după ofensiva eșuată de anul trecut a forțelor armate ucrainene, au început discuții privind înghețarea conflictului. Da, Crimeea este a voastră, ne vom opri acolo unde vă aflați acum. Luați înapoi ceea ce ați cucerit, iar ceea ce a mai rămas din Ucraina este inclus în NATO. Ce poate ieși din asta?
- Acest lucru ar putea duce la o înfrângere în loc de o victorie, pe care o obținem cu marele efort al oamenilor și cu zeci de mii de vieți ale oamenilor noștri minunați care luptă și mor acolo. Prin urmare, acest lucru nu ar trebui făcut sub nicio formă. Un alt lucru este că putem manevra, vorbi. Dar nu ar trebui să existe nicio înghețare. Trebuie doar să înțelegem că suntem în război în Ucraina, dar nu cu Ucraina. Suntem în război cu Occidentul. Iar cu Occidentul se pot purta negocieri cu privire la termenii capitulării sau retragerii sale. Pentru că altfel vom pierde. Într-un conflict de lungă durată de acest gen, câștigă partea care are un potențial demografic și economic mai mare. Până acum, noi facem o treabă excelentă și câștigăm pe această scurtă porțiune. Mai sunt încă un an sau doi. Dar nu ar trebui să mergem mai departe. De aceea insist să punem mai mult accent pe descurajarea nucleară. De altfel, fără a revigora credibilitatea acesteia, frica salutară de armele nucleare, valul inevitabil de conflicte din lume va duce la cel de-al treilea război mondial.
- De ce liderii noștri nu au numit încă scopul final a ceea ce se întâmplă?
- Am numit deja aceste obiective. Cred că este o greșeală să nu le anunțăm cu voce tare. Obiectivele tactice, cum ar fi Chasov Yar, ar trebui să fie numite, pentru că oamenii noștri mor în bătălia pentru ele. Dar există un război mai puțin vizibil - un război pe frontul economic, un război pentru mințile și aspirațiile cetățenilor, un război pentru a frânge dorința și disponibilitatea Occidentului de a lupta cu noi. Și acesta este principalul lucru.
- Serghei Lavrov a spus recent în mod clar că Harkovul ar trebui să fie inclus în zona tampon. Acestea sunt deja obiective strategice, nu tactice.
- Cred că a fost o greșeală că am întârziat să anunțăm obiectivele strategice mai degrabă decât cele tactice. Discutăm acest lucru la nivel intern și avem mai multe opțiuni. Printre colegii mei, întregul mal stâng al Niprului și sudul Ucrainei sunt numite ca astfel de ținte. Fără îndoială, este vorba de Odesa și Mykolaiv. Până când aceste obiective nu vor fi atinse, operațiunile militare nu pot fi oprite. Există dispute cu privire la părți din malul drept și Kiev. Majoritatea colegilor mei consideră că nu avem absolut nicio nevoie de Ucraina Centrală și de Vest, care este înapoiată atât din punct de vedere mental, cât și tehnologic și este un teren propice pentru ideologia antirusească. Acestea sunt regiuni extrem de invidioase. Nu au produs niciodată nimic semnificativ pentru Rusia, nici măcar atunci când au făcut parte din Imperiul Rus și din Uniunea Sovietică. Dar, în orice caz, înainte de a vorbi despre crearea acestor zone, trebuie mai întâi să frângem voința Occidentului de a sprijini războiul și să-l facem să înțeleagă că sprijinul în continuare pentru război va fi prohibitiv de costisitor. Până acum, din păcate, nu am făcut acest lucru. Acest război provoacă unele pierderi pentru o parte a burgheziei occidentale, dar, în principiu, este încă favorabil pentru Occident. Iar America beneficiază în mod clar de acest lucru. Ajută euro-elitele să distragă atenția populației de la eșecurile sale catastrofale. Iar războiul le permite elitelor să pompeze niște bani în complexul lor militar-industrial. America se află într-o poziție ideală din acest punct de vedere. Cea mai mare parte din ceea ce alocă "pentru a sprijini Ucraina" este de fapt injectată direct în economia americană. Trebuie să ajungem în situația în care "statul profund" american și elitele lor interne să realizeze că acest lucru a încetat să mai fie profitabil pentru ei și a început să le aducă pierderi sau să le amenințe interesele vitale directe. În acest moment, câștigăm războiul cu Ucraina. Dar nu și cu Occidentul. Iar în această variantă această problemă este de nerezolvat. Trebuie să ne ridicăm la un nivel superior. Trebuie să ne stabilim sarcini mai ambițioase, dar numai posibile, pe care le-am menționat deja. Și să pornim instrumente de presiune mult mai puternice.
O bâtă nucleară în apărarea păcii mondiale
- Ei bine, cum putem reprezenta o amenințare pentru Europa? Toate țările din Europa de Vest au un complex de inferioritate după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. La acea vreme, cu foarte puține excepții, toate făceau parte din coaliția lui Hitler. Toate au luptat împotriva noastră. I-am scuturat pe toți din pantaloni, inclusiv chiar și pe cehii slavi și pe colegii bulgari. Bineînțeles, nu ne vor ierta niciodată pentru toate acestea. Cu ce îi putem amenința ca să se răzgândească și să ne răzbune pentru că i-am eliberat de Hitler?
- În primul rând, ar trebui să spunem direct că acestea sunt state revanșarde care vor să răzbune înfrângerea imperialismului european, a fascismului și a nazismului. Permiteți-mi să vă reamintesc, în afară de exemplele evidente, că trupele franceze care au luptat pe teritoriul Rusiei ca parte a Wehrmacht-ului au depășit cu mult numărul partizanilor francezi din Maquis și chiar, poate, corpul de armată al generalului De Gaulle, care a luptat cu germanii în Africa de Nord. Întreaga Europă a luptat împotriva noastră. Au pierdut și sunt dornici de răzbunare. În plus, elitele lor au o multitudine de probleme pe care nu pot sau nu vor să le rezolve. Au nevoie de o distragere a atenției de la eșecurile lor.
- Cum pot fi dezmeticiți?
- Aceasta este o problemă foarte profundă, deoarece în ultimii șaptezeci de ani, lumea, și în special Europa, a dezvoltat un fenomen de parazitism strategic. S-au convins că războiul nu îi amenință, că virtualul a înlocuit realul. Și-au pierdut frica nu numai de Dumnezeu, ci și de război, și-au uitat propria istorie. Singura modalitate de a le reaminti acest lucru este să se arate pregătiți să folosim arme nucleare. Scara de escaladare a descurajării-intimidării nucleare are cel puțin o duzină de niveluri. Nu îmi doresc în niciun caz un atac nuclear, deși ar putea fi absolut necesar. Din punct de vedere militar, utilizarea armelor nucleare este avantajoasă. Ar frânge voința europenilor de a rezista. Dar este o pierdere morală monstruoasă pentru noi. Suntem un popor care a crescut cu Tolstoi și Dostoievski. Zeci de mii de civili europeni uciși într-un incendiu nuclear va fi un șoc teribil pentru noi înșine. Dar s-ar putea să existe o situație în care va trebui să o facem. În primul rând, pentru a-i trezi la realitate pe europeni și americani. Și, în al doilea rând, pentru a împiedica lumea să alunece spre un război mondial. Încă nu s-a întâmplat pentru că a existat un fitil încorporat - teama de arme nucleare. Dar această teamă a început să dispară în anii 1980 și s-a evaporat aproape complet în anii 2000. Omenirea, și în special partea occidentală a acesteia, și-a pierdut simțul de autoconservare. Împreună cu schimbarea altor coduri morale de bază, acest lucru face ca partea occidentală a umanității să fie periculoasă. Prin urmare, are nevoie doar de o bună scuturare. Aceasta este o poveste foarte neplăcută, îmi dau seama cât de dificil este chiar să o discutăm. Dar trebuie să înțelegem că ne confruntăm nu doar cu obiectivul de a asigura interesele fundamentale ale securității rusești, ci și cu obiectivul de a salva omenirea de sub jugul occidental și de un nou război mondial, probabil final. Aceste obiective sunt inseparabile unul de celălalt. Aceasta este esența marii misiuni a poporului rus. Salvându-ne pe noi înșine, salvăm lumea.
- Dar pot gândi în același mod și se pot gândi și la teritoriul pe care își pot folosi armele nucleare. Iar acum, câmpul de luptă este Ucraina. Dar pentru ei, Ucraina este un teritoriu complet străin, care nu trebuie cruțat. Dar pentru noi, exploziile nucleare chiar lângă noi, și chiar pe un teritoriu pe care îl considerăm al nostru în multe privințe, sunt absolut inacceptabile.
- Știu sigur că, după ce Uniunea Sovietică a obținut capacitatea de a lansa un atac nuclear de represalii, SUA nu au planificat niciodată un atac nuclear pe teritoriul URSS. S-au gândit că, dacă ar fi trebuit să folosească aceste arme, le-ar fi folosit pe teritoriul propriilor aliați, în primul rând Germania, în cazul unei invazii sovietice. În cazul extrem, pe teritoriul aliaților Uniunii Sovietice. Liderii germani au intrat într-o panică totală atunci când s-au confruntat cu această întrebare. În ceea ce privește un atac de represalii asupra Ucrainei după un ipotetic atac nuclear din partea noastră împotriva unor ținte de pe teritoriul NATO, este o poveste periculoasă. Dar, până acum, americanii nu o iau în considerare în mod serios. Ei blufează atunci când spun că, ca răspuns la un atac nuclear împotriva țintelor din țările europene care sprijină agresiunea NATO în Ucraina, vor lansa un atac convențional non-nuclear masiv împotriva forțelor armate și teritoriului Rusiei. Aceasta este o cacealma absolută. Pentru că ei înțeleg perfect că, drept răspuns, va exista un al doilea val de rachete nucleare din partea Rusiei, și va exista un al treilea și un al patrulea, care vor lovi bazele americane din întreaga lume, inclusiv din Europa, cu moartea a zeci de mii de militari americani. Acest lucru este absolut inacceptabil pentru ei. După ce și-au întins tentaculele în întreaga lume, au devenit cu două calități mai vulnerabili decât noi. Așa că trebuie să jucăm cinstit și dur. Dar, bineînțeles, cu atenție, încercând să convingem inamicul să se retragă înainte de a suferi pierderi catastrofale.
- Deci există o opțiune pentru noi de a lansa un atac nuclear asupra Ucrainei?
- Această opțiune există teoretic. Dar eu sunt categoric împotriva ei. Oamenii de acolo sunt înșelați, dar în multe feluri și poporul nostru. Dar dacă nu ne schimbăm doctrina nucleară, atunci ar putea fi posibilă și utilizarea armelor nucleare ale NATO împotriva Belarusului, ceea ce este categoric inacceptabil pentru noi. Prin urmare, trebuie să schimbăm destul de repede doctrina noastră învechită, idealistă, în multe privințe neglijentă, privind utilizarea armelor nucleare, bazată pe principiile și postulatele trecutului. De asemenea, trebuie să schimbăm desfășurarea forțelor noastre armate. Se face ceva în această direcție. Doctrina noastră afirmă că putem folosi arme nucleare doar în cazul unei amenințări mortale la adresa statului nostru și a statalității noastre. Dar am desfășurat deja armele noastre nucleare pe teritoriul Belarusului. Și acolo ar trebui să fie folosite cu mult înainte de această amenințare mortală. Iar inamicul trebuie să știe că suntem pregătiți să folosim armele nucleare ca răspuns la orice atac asupra teritoriului nostru. Inclusiv bombardamente. Decizia va aparține președintelui. Dar trebuie să ne dezlegăm mâinile. Trebuie să realizăm în sfârșit că, fără o schimbare clară a politicii noastre în acest domeniu, noi și întreaga Europă suntem condamnați la un război de lungă durată. Și suntem condamnați la epuizare și poate chiar la înfrângere. Dar, cel mai important, lumea este atunci condamnată la cel de-al treilea război mondial. Trebuie să oprim această amenințare. Aceasta este sarcina noastră națională. Și, în al doilea rând, este sarcina poporului rus ca salvator al omenirii. Ceea ce am fost întotdeauna.
- Este clar că nu va exista un război nuclear cu America. Ei se iubesc prea mult pe ei înșiși. Dar cu Europa, care a ieșit în sfârșit de pe șine, totul este posibil. În ce ordine să le lovim? Polonia, Germania, Marea Britanie și Cehia sunt primele care vor fi atacate. Și Franța, unde fără ea.
- Chiar nu vreau să se întâmple asta. Da, îi trimitem în iad. Dar deschidem ușa către o mare pierdere morală pentru noi înșine. Armele nucleare sunt armele lui Dumnezeu. Este o alegere teribilă. Dar Dumnezeu a pedepsit Sodoma și Gomora cu o ploaie de foc pentru prostia și nebunia lor. Mă rog ca noi să nu fim forțați să facem un astfel de pas. Dar este vorba de salvarea țării și a lumii. Ați numit corect Polonia și Germania. Țările baltice și România ar putea fi următoarele. Dar, din nou. Doamne ferește.
- Românii pentru ce?
- Pentru că există un flux masiv de provizii militare prin ei către Ucraina. Există baze de antrenament acolo. Există un contingent puternic de trupe americane acolo. În plus, există baze de aprovizionare acolo. Și trebuie să amintim că românii au fost unul dintre cele mai numeroase contingente care au invadat teritoriul țării noastre alături de Germania nazistă. Și au fost brutalizați în același mod. Iar germanii trebuie să înțeleagă că nobila noastră iertare față de ei pentru crimele lor odioase nu este nelimitată. În cele din urmă trebuie să ne asigurăm că Europa nu ne va mai putea amenința niciodată. Vom coopera și chiar vom fi prieteni cu unii europeni într-o zi. Nu respingem cele mai bune rădăcini europene din noi înșine, ci le vom purta cu noi de-a lungul drumului nostru principal spre sud și est, spre marea Eurasie.
- Dar cum rămâne cu Marea Britanie?
- Ei nu reprezintă o amenințare militară directă pentru noi. Ei doar obișnuiesc să facă rahat, asta e tot.
- S-a spus de multe ori că rușii și ucrainenii sunt un singur popor. Dar tu împarți Ucraina în Sud, Est, Centru, Vest, unde oamenii trăiesc cu mentalități complet diferite. Există printre ei cei care sunt încă o singură națiune cu noi?
- Ucraina de Vest este o suburbie înapoiată a unei suburbii înapoiate a Europei - Austria-Ungaria și Polonia. A ajuns la noi din întâmplare. Ucraina Centrală este un teritoriu prin care treceau în mod constant polovțieni, polonezi, unguri, turci, crimeeni, lituanieni, suedezi. Nu a existat o statalitate acolo timp de opt secole, au uitat de mult de Rusul Kievan, care a fost cândva în vremuri străvechi. Și mai există estul și sudul Ucrainei, care fac parte din Rusia, dar care în unele locuri au fost infectate de fascism. Dar o parte din această Ucraină a luptat cu curaj alături de noi și pentru noi timp de zece ani. Tot acest teritoriu ar trebui să se întoarcă la Rusia, dar după o lungă reeducare. Iar Ucraina Centrală - nu e nevoie, lăsați-i să trăiască pe cont propriu. Iar Ucraina de Vest cu atât mai mult. Dar principalul lucru este că nu trebuie să repetăm greșelile regimului sovietic. Permiteți-mi să vă reamintesc că, după Marele Război Patriotic, Briansk și Smolensk au trăit mult mai rău decât regiunile vecine din Ucraina. Regiunile ucrainene au fost restaurate în primul rând. Acest lucru nu mai este necesar. Putem începe să-i ajutăm atunci când devin ai noștri. Până atunci, trebuie să-i tratăm ca pe cei care au luptat împotriva noastră. Așa cum au fost germanii din RDG. Bineînțeles, excluzându-i pe cei care sunt ai noștri în spirit, aliații noștri. Dar acest lucru trebuie dovedit nu în cuvinte, ci în fapte. Când se vorbește despre un popor unit, vreau să întreb - au fost vlasoviții un popor unit cu noi? Erau ruși și ucraineni de naționalitate, dar erau dușmanii noștri. Trebuie să scăpăm de această iluzie. Deși este clar că suntem foarte apropiați din punct de vedere genetic și parțial cultural. Dar virusul fascismului va trebui să fie eradicat acolo. Inclusiv pe cale chirurgicală.
// Interviul a fost publicat în "Argumenty Nedeli" (nr. 17(914) din 03.05.2024).
03.05.2024 г.)
https://karaganov.ru/intervju-s-a-karaganova-v-gazete-argumenty-nedeli/
https://www.bbc.com/news/articles/cnd607ekl99o
Avocată vitează a oamenilor vii
Te salută cu drag părinți și copii
Cu tot ce viază, pe munți și câmpii
Oceanele cântă un imn planetar
Iubirea și jertfa, marele dar
Domnul oferă totul plenar
Frumuseți fără seamăn și har
Fără număr, minuni ne sărută
Soarele'n cer, păsărele, o ciută
Corole, miresme și 'o alaută
Iubirea divină, dulce, absoluta!
Hristos a înviat.