Astăzi, în joia patimilor, ne aducem aminte de altă sfântă zi de joi a patimilor, care a însemnat mult pentru mult pătimitul neam românesc, următor patimilor celor mântuitoare ale Domnului.

În anul 1457 pe Câmpia Direptate, nu departe de cetatea de scaun a Sucevei, după ce l-a învins pe Petru Aron în bătălia de la Doljești din Județul Neamț, Ștefan cel Mare a fost ales și proclamat Domn al Moldovei de către marea adunare a țării. Această ungere a Domnitorului a fost o premieră la români, ca un transfer al puterii bizantine la nordul Dunării, deși Constantinopolul căzuse cu patru ani mai înainte. Mitropolitul Teoctist l-a hirotesit domn pe Ștefan cel Mare după rânduiala ungerii împăraților bizantini, voievodulul a intrat în sfântul altar prin ușile împărătești, a stat în genunchi, cu capul rezemat de Sfânta Masă, iar arhiereul i-a așezat omoforul pe cap și i-a citit rugăciunea de încoronare, ungându-l apoi cu Sfântul și Marele Mir. După sărutarea Sfintei Mese, voievodul a primit pe cap coroana, apoi a fost condus în naos, la tronul din dreapta.

Despre acest important moment, cronicile spun că era Săptămâna Patimilor pe 14 aprilie, adică în Joia Mare a anului 1457. Dacă vrem să calculăm această dată pe mâna Sfântului Ioan Damaschin, trebuie să scădem de la 1941, începutul marelui indiction contemporan, 532 de ani și ajungem la 1409, începutul ciclului pascal al acelei perioade. Pentru crugul lunii adunăm de 2 ori 19 ani și încă 10 ani, ajungem la temelia 4, pentru crugul soarelui, adunăm o dată 28 de ani și încă 20 de ani, adică mâna anului este 5. Deci luna plină pascală era pe 8 aprilie, odată cu începutul paștelui evreiesc, iar Paștele nostru a fost duminică, pe 17 aprilie, exact după 3 zile de la înscăunarea Domnitorului Ștefan. Calendarul nu era schimbat, deoarece 1457 era înainte de fatidicul 1582, când "s-a corectat" calendarul cu 10 zile.

O dovadă în plus este să studiem datele pascale peste 532 de ani, adică 1457+532 și ajungem surprinzător în 1989. Ce uimitoare legătură cu un alt an al dezpătimirii noastre! Da, în 1989, toate datele pascale au fost aidoma ca atunci, temelia 4, mâna anului 5 și deci Paștele tot pe 17 aprilie, numai că noi consemnăm astăzi în calendar cu 13 zile mai târziu, pe 30 aprilie, în ciuda faptului că am avut prima lună plină de după echinocțiul de primăvară pe aceeași dată de 8 aprilie, fără absolut nicio schimbare peste 5 secole. Evident, luna plină era la locul ei la acea dată, altfel nu ar mai fi fost joia mare consemnată în cronici și la fel de evident a fost luna plină la aceeași dată în 1989, când data paștelui a fost pe 30 aprilie.

Avem încredere în cronici și în cronicari că au fost atenți la consemnarea datelor, dar avem siguranța după primul Sinod Ecumenic de la 325 că data Paștelui este consemnată la data corectă. Dacă data e calculată bine, și este, atunci și luna cu fazele ei sunt consemnate la fel de bine, ar fi absurd să credem că atunci nu s-a respectat epacta lunii (de altfel, așa este și la evrei). Deci nimic nu este schimbat în acest calcul de 1700 de ani până azi.

Matematic, în afară de data Paștelui, putem ști cu exactitate în ce zi a săptămânii a fost o anumită dată a unui an și reciproc. Deasemeni, din datele care intră în calculul pascal se poate verifica dacă este corect anul respectiv.

În "Elemente cronologice din documente românești" extrase din analele Academiei Române în 1910, Nicolae Docan ne explică faptul că cele mai importante date de reconstituire exactă a datei unor evenimente importante din istorie sunt ciclul pascal, indictionul mic, crugul lunii și al soarelui, mâna anului, epactele (fazele) lunii, legiuita fască (paștele evreiesc). Din cele 72 de date analizate în carte, dintre care unele sunt corectate de autor, să ne oprim la trei mai importante.

Pe piatra funerară a lui Nicolae Alexandru, (fiul lui Basarab I Întemeietorul), domnul Țării Românești, datorită datelor pascale se confirmă ziua morții sale și anume 16 noiembrie 6872 (1364).

Din pisania Mănăstirii Dealu aflăm că în anul 1500 s-a târnosit biserica fiind crugul lunii 16, temelia 29, mâna anului 3. deci Paștele a fost pe 19 aprilie, ca și peste 532 ani, în anul 2032.

Evanghelierul slavonesc tipărit de ieromonahul Macarie la Târgoviște are consemnat în epilog anul apariției sale când era crugul lunii 9, temelia 12, crugul soarelui 20, mâna anului 4. La fel va fi și în 2044.

Deci cine ne condamnă astăzi sau în orice moment al istoriei că greșim data Paștelui? Cine poate să dezmembreze acest construct minunat pe care ni l-au lăsat sfinții părinți?

La o analiză superficială, s-ar părea că sunt creștini evlavioși care își apără această dată, data celui mai mare praznic creștinesc. Dar de fapt lucrurile stau invers. Dincolo de caracterul canonic și de caracterul științific al ciclului pascal, există și un important caracter istoric al acestuia.

Istoria însăși este bazată pe calculul pascal.

Pascalia este matricea istorică a oricărui popor creștin. După cum inelele unui arbore arată și vârsta și cât de bogați au fost anii săi, tot așa ciclul Pascal confirmă evenimentele de peste veac.

Pascalia ortodoxă este cel mai exact calendar, este terenul stabil la care ne putem raporta în cazul când în cronici se strecoară greșeli, este pecetea divină care se pune peste calendarul fiecărui an. Cine ar putea să ne-o fure? Cum am putea să o lăsăm?

Cine dorește schimbarea orei acestui ceas divin, dorește de fapt schimbarea istoriei noastre. Cui ar folosi așa ceva?